Ar putea fi un anunt universal valabil in Romania actuala. Semantica nu mai este capabila de multa vreme sa ofere o definitie concreta, tangibila, a acestui cuvant compus prin alaturare. Romanului ii place sa creada ca-l are, dar este limpede ca notiunea a devenit abstracta pentru cei mai multi.
Cu bun-simt nu te nasti, il dobandesti pe parcurs. Apoi, in functie de coordonatele pe care te incadrezi in viata, il pierzi sau il pastrezi.
Din fericita categorie a celor care-l pastreaza cred cu tarie ca fac parte cei mai multi dintre oamenii care locuiesc in mediul rural. Binetea pe care o primesti atunci cand treci prin raza vizuala a batranelor care stau pe banca din fata portii, chit ca nu te-au vazut in viata lor, disponibilitatea oamenilor satului atunci cand vine vorba sa te ajute cu vreo informatie, relatiile de buna vecinatate existente in mediul rural sunt doar cateva dintre argumentele care sustin teoria conform careia bunul-simt romanesc se poate cuantifica mai usor „la tara”.
Apropierea de orase distruge, sigur, bunul-simt. Pentru ca jungla urbana te face sa incerci o adaptare care te ajuta sa supravietuiesti, sa intri in rand cu lumea, dar care te face sa apelezi din ce in ce mai putin la bun-simt.
Este, daca vreti, o chestiune de perceptie: bunul-simt la oras este confundat, de cele mai multe ori, cu prostia si consecintele pe care trebuie sa le suporti daca ai bun-simt sunt drastice.
Asa ca, usor-usor, dintr-un firesc instinct de aparare, incepi sa renunti la el ca sa nu mai fi pus in situatii degradante.
Un angajat care are bun-simt si nu intra in tot felul de „combinatii” va fi rapid exclus de colectiv. Asa cum si un patron cu bun-simt va pierde rapid autoritatea in fata angajatilor care vor profita si vor face din el „ce vor muschii lor”.
Pentru ca, de fapt, asta este esenta: legendele urbane sunt create de muschi, nu de bun-simt.
Asa ca, doar revenirea in colbul ulitei si binetea primita de la batranele de pe bancile din fata portii iti amintesc, de multe ori tardiv, ca aveai si tu, candva, macar o doza de politete, daca nu mai mult.
Este momentul in care, spasit, te-ai duce sa dai un anunt banal la ziar: „Pierdut bun-simt. Il declar nul”.
Edi MOLDOVAN
