Comisia Europeana (CE) a adoptat, joi, decizia prin care aproba solicitarea Spaniei de a restricţiona accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă până la data de 31 decembrie 2012.
„Ca urmare a unei cereri din partea autorităţilor spaniole din data de 28 iulie 2011, Comisia Europeană a aprobat cererea Spaniei de a restricţiona piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii români până la 31 decembrie 2012, ca urmare a unor perturbări grave pe piaţa forţei de muncă. Spania a fost puternic lovită de criză. O scădere fără precedent a PIB-ului (-3,9 % între 2008 şi 2010) a condus la cel mai ridicat nivel al şomajului din UE, de peste 20% începând cu luna mai 2010. Creşterea continuă a numărului rezidenţilor români în Spania şi nivelul ridicat al şomajului acestora au avut un impact asupra capacităţii Spaniei de a absorbi noi fluxuri de lucrători”, informează https://ec.europa.eu/romania/news, citat de Mediafax.