Polul de Creştere Ploieşti este beneficiarul unui nou contract de finanţare nerambursabilă prin programul ,,Regio’’, în valoare de 8,68 milioane de lei, care vizează reabilitarea, modernizarea şi echiparea specifică a Centrului de Primire în Regim de Urgenţă „Cireşarii”, din Ploieşti, informează Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia. Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat a doua cerere de finanţare în cadrul Axei prioritare 1 ,,Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli urbani de creştere’’, în baza căreia se va acorda asistenţă financiară nerambursabilă pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea specifică a Centrului ,,Cireşarii’’. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, interval de timp în care va fi reabilitată şi extinsă clădirea actuală a Centrului. Sediul acestuia nu a mai fost reabilitat din 1997, de când a fost dat în funcţiune. Singurele modernizări au fost realizate undeva prin 2006-2007, când s-a schimbat tâmplăria, s-a montat gresie, faianţă şi s-a pus parchet. Dacă în prezent Centrul poate oferi asistenţă pentru 20 de copii, proiectul prevede extinderea clădirilor, astfel încât în noul imobil să se poată acorda asistenţă de specialitate unui număr de încă 30 de copii aflaţi în situaţii dificile.

Mai multe informații despre acest subiect puteți afla din ziarul Prahova de mâine, 11 august.