In actiunea de „taiere a capetelor” constructorilor tronsonului de autostrada Bucuresti-Ploiesti – in cazul in care lucrarile vor fi, din nou, intarziate – este posibil sa se alature si primarul comunei prahovene Rafov, Mircea Chivu. Dupa cum am aflat, ieri, de la acesta, in cazul in care cei trei constructori ai autostrazii nu-si vor respecta promisiunea ca pana pe data de 25 noiembrie a.c., sa repare drumurile din Rafov care au fost avariate de camioanele care traverseaza zilnic comuna, primaria va fi obligata sa returneze fondurile primite prin Programul Sapard cu care s-au reparat anterior, respectivele drumuri.
„Anul trecut, trebuia facuta receptia drumurilor care leaga Sicrita de Buda, si Moara Domneasca de Buchilas. Este vorba despre 10,87 km de drumuri comunale care s-au modernizat prin intermediul Programului Sapard, valoarea fiind de un milion de dolari. Receptia nu s-a putut face, insa, pentru ca acestea au fost avariate serios din cauza lucrarilor la tronsonul de autostrada Bucuresti-Ploiesti. Cele trei firme, insa, ne-au rugat sa le mai pasuim in vederea repararii drumurilor. Deocamdata, timid, se repara doar in satul Sicrita. Dar, daca pana pe data de 25 noiembrie, drumurile nu vor fi reparate, atunci, este posibil ca noi sa fim obligati sa returnam banii primiti prin Programul Sapard”, ne-a declarat, ieri, primarul Mircea Chivu.
In speranta ca ii va impulsiona pe constructori sa-si tina promisiunea, primarul a transmis memorii, in acest sens, atat premierului Emil Boc, dar si ministrului Transporturilor si Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale. Dupa cum arata situatia in teren, insa, este mai mult decat sigur ca Primaria Rafov poate fi una dintre „victimele colaterale” ale nefinalizarii tronsonului de autostrada Bucuresti-Ploiesti. Si asta deoarece, prezenti, la sfarsitul saptamanii trecute, pe acest santier, premierul si ministrul Anca Boagiu n-au fost prea incantati de ceea ce au vazut. Ba, primul ministru le-a reprosat constructorilor ca unele portiuni ale lucrarii arata „ca in epoca de piatra”, avertizandu-i ca le va „taia capul”, inclusiv prin aplicarea de penalitati, daca nu vor respecta termenele de finalizare a proiectului,15 decembrie a.c.
N.DUMITRESCU