Dragi cititori, acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.

Unde fac sesizare pentru incalcarea proprietatii ?

,,Locuiesc in comuna Soimari si, de ceva vreme, am o problema legata de faptul ca persoanele care au stane isi lasa animalele in voie si intra pe terenul meu, distrugandu-mi gardul si recolta. Ce sa fac si cui sa ma adresez pentru a stopa acest fenomen?’’
Cristian Radoi, comuna Soimari
* * *
Domnule Radoi, ne-am interesat pentru dumneavoastra chiar la administratia locala din Soimari. Problema este cunoscuta de catre primarul Dragomir Constantin, care, de altfel, a promis ca se va trece la aplicarea amenzilor daca proprietarii stanelor nu vor lua masuri de stopare a acestui fenomen. ,,Deocamdata, le-am dat doar un avertisment si am dat instructiuni politiei comunitare sa se ocupe indeaproape de aceasta problema. In plus, am cerut sa facem o identificare clara a terenurilor pe care le-au cumparat proprietarii stanelor pentru a putea sa identificam mai usor cine depaseste limitele’’, ne-a precizat primarul comunei. Tot pe aceasta cale, primarul face apel la toti cei care se afla in aceasta situatie sa faca sesizari la politia comunitara, pentru ca sa se poate interveni prompt.
De asemenea, puteti apela facand o sesizare si la Inspectoratul Judetean de Politie Prahova, str. Vasile Lupu nr.60,
tel. 0244.595.340.