Potrivit unei hotarari a consilierilor locali ploiesteni, care a fost aprobata in anul 2009, terenurile aferente blocurilor de locuinte, care au destinatia de spatiu verde, trebuie sa fie intretinute de catre asociatiile de proprietari, in parteneriat cu municipalitatea ploiesteana. Pe de alta parte, actul normativ – HCL 123/2009 – a fost aprobat si din cauza faptului ca reprezentantii asociatiilor de proprietari nu se implica suficient in gospodarirea spatiilor din jurul blocurilor. Potrivit reglementarilor locale in vigoare, asociatiile de proprietari au obligatia de a incheia cu SC Servicii de Gospodarire Urbana (SGU) Ploiesti procese verbale cu privire la delimitarea zonelor respective si la trecerea acestora in intretinerea asociatiilor de proprietari ploiestene, pastrandu-le, in continuare, regimul de spatii verzi publice. Ca urmare, acestea nu trebuie folosite in scop privat, fiind interzisa folosirea lor in scop comercial, obligatiile asociatiilor de proprietari constand si in intretinerea respectivelor spatii verzi – in sensul ingrijirii vegetatiei, astfel incat aceasta sa nu se usuce – in salubrizarea spatiilor verzi, precum si in realizarea altor lucrari de intretinere, precum cosit, tuns gard viu etc. Dar daca, reprezentantii Uniunii Asociatiilor de Proprietari din Prahova au inmanat in nenumarate randuri informari cu privire la legislatia si obligatiile pe care le au asociatiile – astfel incat proprietarii sa cunoasca atat drepturile pe care le au, cat si obligatiile care deriva din lege, prea putini dintre acestia se conformeaza. Ba, mai mult decat atat, exista si situatii cand locatarii de la parterul blocurilor si-au construit, fara autorizatii, pe spatiul verde aferent blocului, balcoane si terase, netinand cont nici de legislatie si nici de ceilalti vecini.
Pe de alta parte, reprezentantii asociatiilor de proprietari sunt ajutati la intretinerea spatiilor verzi si de catre SGU, daca se incheie conventii in acest sens. Societatea amintita asigura salubrizarea periodica a spatiilor verzi aferente blocurilor de locuinte, dar si completarea cu material dendro-floricol ori de cate ori este necesar. De asemenea, tot SGU efectueaza – gratuit – si lucrari de intretinere a vegetatiei – tuns gard viu, cosit, toaletare/ doborare arbori, tratamente fito-sanitare pentru indepartarea daunatorilor.
Cu toate acestea nu-s multe asociatiile de proprietari din Ploiesti care au incheiat cu SGU conventii privind intretinerea spatiului verde. ,,Doar unele asociatii de proprietari au incheiat procese verbale de preluare a spatiilor verzi aferente blocurilor de locuinte. In total, exista incheiate noua astfel de procese verbale de preluare a spatiilor verzi aferente blocurilor de locuinte’’, ne-a declarat Adela Fratila, purtatoruld de cuvant al SGU Ploiesti. Potrivit acesteia, asociatiile de proprietari prefera incheierea de conventii privind amenajarea spatiilor verzi aferente blocurilor de locuinte. Incepand cu anul 2005 pana in prezent, in evidentele institutiei au fost inregistrate aproximativ 450 de conventii, desi, in Ploiesti, sunt aproximativ 2000 de blocuri. Prin conventie asociatia de proprietari se obliga sa ingrijeasca materialul saditor care este plantat gratuit de catre SGU, pentru o perioada de cinci ani. In cazul in care materialul dendro-floricol se distruge din cauza neglijentei asociatiei de proprietari, aceasta este pasibila de amenda, conform actelor normative in vigoare.
C. Dobre














