B. Costică, din Buşteni a reclamat poliţiştilor din localitate faptul că i-a fost sustrasă o butelie de aragaz din curtea imobilului. Din cercetările poliţiştilor a rezultat că suspect de comiterea faptei este E. Marian din staţiune, care a sustras butelia şi a abandonat-o ulterior în curtea unui alt imobil, de unde a fost recuperată şi restituită proprietarului.
Întrucât suspectul este cercetat în alte 6 dosare penale pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt şi furt calificat, s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 ore, iar astăzi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia cu propunerea de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Poliţiei Staţiunii Buşteni pentru completarea probatoriului şi documentarea intregii activităţi infracţionale.