PNL considera ca avizarea de catre Guvern a unor angajari preferentiale reprezinta “inca o dovada de sfidare a opiniei publice” si solicita premierului Emil Boc sa explice public de unde exista resurse pentru aceste angajari si de ce legislatia a devenit “facultativa”.
Conform unui comunicat remis, ieri, PNL constata cu surprindere ca, in plina criza, pe fondul unui plan de austeritate aplicat de Guvernul Boc, in sistemul public se fac in mod discretionar si preferential angajari.
PNL precizeaza ca, “in timp ce la nivel de discurs public Guvernul vorbeste, in mod populist si propagandistic, despre reducerea aparatului de stat, a cheltuielilor bugetare, iar o buna parte a populatiei traieste la limita saraciei, in institutiile administratiei publice locale si centrale, gestionate de catre reprezentanti ai puterii, s-au gasit resurse pentru noi angajari”.
“In ciuda ordonantelor succesive prin care acelasi Guvern Boc a suspendat ocuparea posturilor vacante, o parte a ministerelor si agentiilor din subordinea Executivului deruleaza, in aceasta perioada, proceduri de angajare”, se arata in comunicatul PNL, care ofera ca exemplu Ministerul Mediului si Padurilor unde se organizeaza concursuri pentru posturi de consilieri, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, unde se angajeaza un director general si trei sefi de serviciu, si Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, unde se cauta consilieri si experti.
Potrivit PNL, in administratia locala cifrele ridica si mai multe semne de intrebare, dat fiind ca Guvernul va aviza ocuparea a peste 700 de posturi, in principal, in localitati conduse de primari PDL.
Guvernul a avizat ocuparea a aproape 700 de posturi in administratia locala, in principal, in localitati conduse de primari ai PDL, cheltuielile de personal aferente acestor angajari depasind opt milioane lei, releva un document oficial. Locurile care vor fi astfel ocupate in administratia publica locala sunt posturi vacante unice si vor fi destinate functionarilor publici (291 posturi) si personalului contractual (398 posturi). In document se sustine ca posturile vacante unice care urmeaza sa fie ocupate beneficiaza de finantare.