Comisia Europeana a aprobat, saptamana trecuta, schema de ajutor de stat inaintata de Romania pentru innoirea parcului national de tractoare si masini agricole autopropulsate. In acest fel, fermierii romani proprietari de masini agricole sau tractoare vechi care doresc sa le inlocuiasca cu altele noi vor putea beneficia de o prima de casare de pana la 17.000 de lei (aproximativ 4.000 de euro), dar nu mai mult de 40 la suta din pretul de achizitie fara TVA al unui tractor sau al unei masini agricole autopropulsate noi.
Programul de stimulare a innoirii parcului national de tractoare si masini agricole autopropulsate se desfasoara pana la finele anului 2013, iar acesta va fi finantat dintr-un buget de 51 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro), gestionat de catre Ministerul Mediului si Padurilor, prin Administratia Fondului pentru Mediu.














