Dupa ce, in plenul Consiliului Local, consilierul social-democrat Gheorghe Tudor a criticat vehement noul imprumut de opt milioane de lei (deocamdata, doar linie de finantare), pe care administratia Tiseanu l-a accesat de la BCR, a sosit randul liderului liberal Virgil Guran sa-l acuze pe primarul Horia Tiseanu pentru ca a indatorat nepermis de mult municipiul Campina, pentru multi ani de acum inainte. Guran l-a criticat dur pe Tiseanu pentru noua povara financiara a municipiului, pe care legislativul portocaliu al orasului l-a aprobat, in vederea finalizarii fara intarzieri a proiectului de modernizare a Caii Dacia (iesirea in DN1). Tiseanu sustine ca este vorba doar despre o linie de finantare, din care sa se traga, la nevoie, bani pentru plata constructorului, in cazul in care banii de la UE vor veni cu intarziere. Linie de creditare sau oricum i s-ar zice contractului incheiat cu BCR, banii vor fi imprumutati aproape sigur, pentru ca fondurile europene de cofinantare vin spre sfarsitul lucrarilor, iar, in prezent, fondurile de investitii din bugetul orasului sunt alocate, in intregime, “asfaltiadei” si “borduriadei”, care au cuprins aproape intreg orasul. Faptul ca aceste lucrari nu s-au facut gradual, in anii precedenti, lasa impresia ca modernizarea in stil heirupistic a infrastructurii stradale este facuta in scop electoral. Pana la viitoarele alegeri locale nu mai este mult, iar primarul Horia Tiseanu, pentru a mai castiga un nou mandat, spera sa ia ochii alegatorului campinean cu imaginea unor strazi proaspat asfaltate. Este ceea ce a evidentiat si Virgil Guran in criticile aduse actualului edil, “care vrea sa indatoreze grav municipiul in conditiile in care situatia economica a Campinei nu este deloc de invidiat. Prin aceste imprumuturi bancare impovaratoare, Campina va ajunge, in curand, sa aiba probleme financiare si sa devina dintr-un oras infloritor o localitate cersetoare de fonduri de la bugetul national. La primul imprumut, ni s-a vorbit despre o indatorare a Campinei de 6%, pentru ca acum aceasta sa ajunga la 15%, aruncandu-ni-se, ca praf in ochi, faptul ca gradul de indatorare maxim admis de lege este 30%. Adica, sa fim multumiti ca nu am atins acest grad?! Practic, modelul national se aplica si la Campina. Ne imprumutam fara a avea nicio perspectiva economica. Problema este ca primarul a stiut ca fondurile europene vin cu intarziere, ca plata TVA aferenta investitiei este mai mare acum, deci se stia de necesitatea constituirii unei rezerve de bani pentru a plati constructorul la timp pana la sosirea banilor europeni distribuiti de Guvern. De ce nu s-a constituit aceasta rezerva? Pentru ca sume imense din bugetul local au fost distribuite unor investitii in scop electoral, care mai puteau suporta amanare pana la finalizarea modernizarii Caii Dacia. Decat sa traga sforile unor manevre politicianiste, primarul Tiseanu mai bine s-ar ocupa de solutii de atragere a investitorilor pentru relansarea vietii economice a orasului. Imi pare bine ca Horia Tiseanu, in ciuda fobiei sale de a gasi mereu, fara temei, cusururi in platforma economica a PNL, a inceput sa recunoasca, indirect, ca aveam dreptate cand spuneam ca primaria poate influenta viata economica a localitatii noastre. Asa ca, decat sa stea toata ziua pe internet pentru a le raspunde celor care il critica, in ziarele electronice locale, mai bine s-ar ingriji cum se cuvine de acest oras, unde somajul creste ingrijorator. Ma refer la somajul real, nu la cel cosmetizat de actuala putere. Eu cred ca, astazi, in acest oras nu exista mai mult de 10.000 de locuri de munca declarate legal.”
Adrian BRAD
Acasă Administratia locala Ultima sageata liberala impotriva administratiei Tiseanu: imprumutul de 8 milioane de lei