Ministrul Transporturilor si Infrastructurii Anca Boagiu l-a demis pe directorul general al CFR Calatori, Liviu Pescarasu, din cauza unor nereguli constate la un contract pentru reparatia unor automotoare.

Pescarasu a fost eliberat si din functia de presedinte al Consiliului de Administratie al CFR Calatori.

In baza raportului Corpului de Control al Ministrului referitor la derularea procedurilor de achizitie publica pentru „Repararea automotoarelor seria 700, 900, 1000” de catre CFR Calatori, ministrul Anca Boagiu a dispus eliberarea lui Liviu Cristian Pescarasu din functia de director general si presedinte al consiliului de administratie al societatii, se arata intr-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.