Criza datoriilor statelor din sudul Europei, Grecia, Spania, Portugalia si Italia, a zdruncinat increderea investitorilor in euro si in bursele europene. Starea de ingrijorare se simte si la Bucuresti. Euro este la pamant si s-a depreciat cu 0,6% fata de dolar si este la un nou minim fata de francul elvetian, considerat moneda de refugiu pentru investitori. In aceste conditii, deprecierea accentuata a leului fata de dolar si franc vine automat, intrucat BNR calculeaza indirect referintele in functie de aceste cotatii. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat o referinta de 4,2838 lei/euro, cel mai ridicat nivel din 2011, iar pentru franc cursul a atins un nou record, de 3,6921 unitati.