In ciuda agitatiei si a grabei cu care presedintele a venit cu propunerile de modificare a textului Constitutiei, proiectul, in schimb, va mai sta la macerat in Parlament. Conform informatiilor postate chiar pe site-ul Camerei Deputatilor, termenul pentru depunerea amendamentelor, din partea parlamentarilor, a fost fixat pentru data de 30.09.2011, iar pentru depunerea raportului – 31.10. 2011. Unul dintre motivele pentru care proiectul de modificare a legii fundamentale va mai sta prin sertarele deputatilor si senatorilor, pana cand va fi supus discutiei si votului in plen, este si ca, pana la toamna, acestia vor fi in vacanta. Asta nu inseamna ca strategia prezidentiala a vizat ca alesii neamului sa se gandeasca toata vara la amendamentele ce pot fi aduse la proiectul de revizuire a Constitutiei. Nici vorba! Pentru ca, deja, si pe aceasta tema, intre reprezentantii puterii si cei ai opozitiei, parerile sunt impartite, asa cum s-a intamplat si in cazul propunerilor de reorganizare administrativ-teritoriala, unde nici macar in sanul coalitiei nu s-a ajuns la un consens, discutiile fiind amanate pana la toamna.
Reamintim ca, pe data de 27 iunie a.c, presedintele Traian Basescu s-a adresat Parlamentului, principala tema abordata fiind proiectul de revizuire a Constitutiei, la care, insa, reprezentantii opozitiei au refuzat sa participe. Trecand in revista principalele schimbari propuse – in total sunt 61 de propuneri de modificari ale articolelor din actuala Constitutie – seful statului a invocat si rezultatele referendumului din 2009, cand romanii au votat pentru reducerea numarului de parlamentari, fata de cei 471 cati sunt acum dorindu-se sa fie maximum 300.
In momentul de fata, Prahova este reprezentata de 12 deputati si cinci senatori. Din 1990 pana astazi, judetul nostru a fost reprezentant in Parlament de 111 parlamentari.
N.DUMITRESCU