In perioada 30 iunie, ora 12.00 – 5 iulie, ora 8.30, ghiseele tuturor administratiilor financiare din judet si din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Prahova care lucreaza cu publicul vor fi inchise. Sistarea activitatii a fost dispusa ca urmare a reorganizarii si modernizarii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, proces care presupune si rearondarea contribuabililor, incepand cu 1 iulie a.c., la noile administratii fiscale competente.
Conform unui comunicat de presa al DGFP Prahova, in perioada mentionata, la administratiile financiare vor functiona doar centrele de asistenta telefonica ale contribuabililor, iar pe portalul www.anaf.ro raman active doar paginile de informare a cetatenilor. In ziua de 30 iunie, trezoreriile din toate administratiile financiare vor avea program normal de lucru, continuand cu toate operatiunile de inchidere a lunii, urmand ca, in data de 4 iulie, sa se deschida numai trezoreriile ramase dupa reorganizare, care vor opera pentru toti contribuabilii rearondati. Persoanele interesate pot solicita informatii suplimentare la numerele de telefon 0244/407.710/ int. 558 sau 0244/597.746 – Biroul pentru asistenta contribuabililor.
Totodata, reamintim ca declaratia privind impozitul pe veniturile cu regim de retinere la sursa (Formularul 205) poate fi depusa online doar pana pe 30 iunie, orele 12.00.
Asa cum v-am informat intr‑una dintre editiile trecute ale cotidianului nostru, legea reorganizarii si modernizarii ANAF prevede disponibilizarea a 3.000 de angajati, numarul maxim de posturi urmand sa ajunga la 24.849. La nivelul judetului Prahova, de luna viitoare vor mai functiona doar opt administratii ale finantelor publice din totalul celor 18, restul fiind desfiintate – respectiv cele din Azuga, Breaza, Boldesti-Scaeni, Comarnic, Plopeni, Sinaia, Urlati, Apostolache, Floresti si Puchenii Mari. Contribuabilii arondati initial la institutiile care vor disparea vor fi preluati de catre celelalte opt administratii financiare ramase la nivelul judetului. In ceea ce ii priveste pe angajatii celor 10 administratii financiare desfiintate, in numar de circa 160, acestia vor fi redistribuiti catre celelalte ramase in functiune, dar nu oricum. „Transferul se va face in baza optiunii fiecarei persoane. In eventualitatea in care pentru un post anume sunt mai multe cereri, atunci persoanele in cauza vor sustine un concurs, a carui data inca nu a fost fixata de ANAF. Intre timp insa, este foarte posibil ca acele persoane care intrunesc prevederile legii, sa se pensioneze anticipat, iar altele sa se transfere la alte institutii, unde sunt mai bine platite. Deci, foarte putine vor fi disponibilizate”, ne-a declarat Aurel Fanica, liderul Sindicatului „Finante” Prahova.
Dumitru CONSTANTIN