• Cetatenii Andrei Volosevici si Adrian Dobre au plusat la capitolul recompensa sau imagine?

Ieri, in cadrul unei conferinte de presa organizate la sediul Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Prahova, a fost prezentat cel de-al treilea portret (in foto) al violatorului fetitei de 10 ani, petrecut in ziua de 9 iunie a.c. Acesta a fost realizat in urma discutiilor repetate cu victima, care a declarat, potrivit comandantului IJP Prahova, comisar sef Bogdan Despescu, ca “fetita l-ar recunoaste pe violator daca i-ar vedea fotografia”. Portretul robot si semnalmentele acestuia: aproximativ 35- 40 de ani; 1,75 – 1,80 m inaltime; constitutie astenica; fata prelunga; buze subtiri , gura liniara; nas subtire, semicarn; ochi caprui, migdalati, apropiati; frunte ingusta; ten deschis. Potrivit lui Despescu, se ofera de catre Inspectorat o recompensa de 3.000 de euro celui care poate oferi indicii care sa conduca la prinderea celui cautat.
Pana in prezent, au fost aduse la sediul politiei, verificate, amprentate si fotografiate 130 de persoane – 40 dintre ele reclamate la 112 – si alte 90 figurand ca suspecte in baza de date a politiei. La actiunea de prindere a faptasului participa politisti, jandarmi, ofiteri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane – Directia de Investigatii Criminale s.a. Totodata, se asteapta de la Institulul National de Criminalistica rezultatele testului ADN. Potrivit lui Bogdan Despescu, in fiecare zi, toti politistii din Prahova sunt obligati sa dea informatii daca au vreun indiciu despre cel cautat, iar seara este stabilit planul de actiune pentru a doua zi. Nu a fost exclusa nici ipoteza ca violatorul sa fi plecat, deja, din Ploiesti sau din judet. La sfarsitul conferintei de presa, profitand de prezenta ziaristilor, primarul Ploiestiului, Andrei Volosevici, i-a oferit, “in calitate de cetatean”, dupa cum a tinut sa precizeze, o suma de bani sefului politiei prahovene, pentru a creste recompensa. Acesta nu a vrut sa spuna cat a dat, in schimb a zis: “Haideti sa rezolvam mai repede problema asta!”, de parca ar fi sunat mobilizarea, iar politistii nu ar fi stiut ca trebuie rezolvat mai repede cazul. Iar noi, in calitate de jurnalisti si in numele cetatenilor carora este obligat edilul sa le asigure, printre altele, securitatea si siguranta intr-un municipiu cu pretentii, am dori sa-l intrebam pe domnul primar de ce nu a facut acest gest fara sa fie prezente camerele de filmat? In calitate oficiala sau neoficiala, dar discret – fara prezenta presei – nu s-ar fi putut intalni cu seful politiei prahovene? Ar fi fost tinut la usa? Nu ar fi fost primit in audienta? Sau si acest gest face parte din strategia pentru viitoarea campanie electorala? Prefectul judetului, Adrian Dobre, a dat si el niste bani – tot de fata cu presa, cum altfel? – refuzand sa spuna cat a oferit drept recompensa. In schimb, a fost generos in declaratii, afirmand, printre altele: “Cel mai putin important este gestul, cel mai important este sa gasim solutia”, de zici ca avea discursul pregatit dinainte. Intrebarile puse in cazul primarului sunt valabile si pentru domnul prefect.
Fl. TANASESCU