SC Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești SRL aduce la cunoștința cetățenilor că, începând de luni, 27 iunie, va derula acțiunile de combatere a omidei păroase a dudului, prin tratamente chimice, în zonele verzi ale municipiului Ploiești.
Tratamentele chimice vor fi aplicate manual, la sol, și vor viza vegetația afectată de acest dăunător, din zonele identificate de către personalul specializat al societății(parcuri, grădini publice etc).
În acest context, SGU Ploiești îndeamnă atât deținătorii de stupi și stupine să ia măsurile necesare pentru prevenirea intoxicațiilor la familiile de albine, cât și locuitorii orașului să ocolească zonele unde observă că se derulează astfel de activități.