Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că până la această oră nu au fost semnalate probleme deosebite de fluenţă a traficului pe niciuna dintre arterele rutiere importante. Se circulă normal pe toate drumurile naţionale şi autostrăzile din ţară, nefiind înregistrate blocaje în trafic sau fluxuri foarte intense de autovehicule.
Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore, carosabilul este încă umed pe unele drumuri nationale. De aceea, atenţionăm că în condiţii de ploaie, este necesar ca toate manevrele în trafic să fie efectuate numai după o temeinică asigurare. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de întâlnire reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers, făcând mai vizibile autovehiculele.
De asemenea, conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa la ieşirile din tronsoanele împădurite, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele de gabarit mare, unde ploaia şi vântul puternic pot modifica ţinuta de drum a vehiculelor, cauzând schimbări bruşte de direcţie.
Conducătorilor auto care se deplasează în interiorul localităţilor urbane le recomandăm următoarele:
– să păstreze liber centrul intersecţiei;
– să nu depăşească coloana de autovehicule oprite la semafor;
– să nu treacă la culoarea roşie a semaforului electric;
– să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;
– să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;
– să nu claxoneze inutil;
– să fie atenţi la semnalele agenţilor de circulaţie.
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze doar pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric si numai după ce sunt siguri că intenţia lor a fost observată de către cei de la volan.