In evidentele Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Prahova figurau, la sfarsitul lunii aprilie 2011, nu mai putin de 9.078 de agenti economici debitori la plata comisionului datorat acestei institutii pentru pastrarea carnetelor de munca, valoarea restantelor insumand 1.410.638 de lei. Potrivit O.G. nr. 92/2003 republicata, debitele referitoare la obligatiile de plata aferente comisionului datorat constituie titlu de creanta, drept pentru care ITM Prahova a intocmit pe adresa debitorilor decizii de impunere a sumelor respective, iar cei care nu se conformeaza sunt executati silit. Iata doar cativa dintre agentii economici rau-platnici ale caror nume sunt postate pe site-ul inspectoratului:
SC Balkotex SRL (cu suma de 57.856 de lei),
SC Arlen Textiles SRL (3.890 de lei),
SC Agrindcom SRL (3.635 de lei),
SC Almeco International SRL (2.885 de lei), SC Costrade Impex SRL (2.658 de lei), SC Coge Engineering SRL (2.438 de lei), SC Bamob Impex SRL (2.376 de lei).
Conform legii, in cazul firmelor care si-au pastrat la sediul propriu carnetele de munca ale angajatilor, comisionul datorat statului reprezenta 0,25 la suta din fondul total de salarii al societatii comerciale respective, iar daca documentele amintite erau in administrarea ITM Prahova, comisionul reprezenta 0,75 la suta. Facem precizarea ca valabilitatea acestui act normativ a incetat din luna mai a.c., odata cu aparitia altuia, care prevede returnarea carnetelor de munca titularilor si inscrierea tuturor angajatilor din Romania in registrul electronic unic de evidenta a acestora.
Cei 9078 de restantieri despre care aminteam la inceputul acestor randuri fac parte din categoria acelora care nu se aflau, la data de 30 aprilie a.c., in procedura insolventei, situatie in care, potrivit legii, inceteaza orice actiune de recuperare a sumelor datorate, creanta ramasa putand fi incasata de ITM numai prin inscrierea la masa credala, alaturi de ceilalti creditori ai debitoarei pentru care a fost deschisa procedura insolventei.
D. CONSTANTIN