Centrul INFOTRAFIC al Politiei Romane informeaza ca maine va avea loc ultima etapa a Turului Ciclist al Romaniei, aflat la cea de-a 48-a editie.
La ora 10.30 se va da startul, din municipiul Sacele(judetul Brasov), traseul fiind DN1A Sacele – Cheia – Valenii de Munte – Centura de Est a municipiului Ploiesti, DN1 Barcanesti – Bucuresti(unde se estimeaza ca ciclistii vor ajunge in intervalul orar 14.00 – 15.00).
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, participantii la trafic sunt sfatuiti sa respecte atat restrictiile de circulatie care vor fi instituite temporar, cat si indicatiile politistilor. Astfel, autovehiculele care vin din sensul opus coloanei cicliste vor fi oprite pe marginea drumului pana la trecerea acesteia, iar cele care se deplaseaza in aceeasi directie nu vor avea voie sa depaseasca sau sa se intercaleze in caravana.
Le recomandam conducatorilor auto sa aleaga alte rute sau sa-si planifice calatoria tinand cont de intervalul orar in care se desfasoara competitia si de viteza de deplasare a coloanei cicliste, care este de aproximativ 40-45 km/h.