Peste 21 de milioane de euro, adica un euro de la fiecare cetatean al Romaniei. Atat a costat indeplinirea mandatului de catre cei 137 de senatori, potrivit executiei bugetare pe anul 2010. Suma include toate cheltuielile necesare functionarii Senatului, indemnizatiile, deplasarile alesilor, dar si salariile angajatilor. Suma este egala cu cheltuielile individuale ale celor 322 de deputati, in 2010. Pentru activitatea fiecarui ales din Camera superioara a Parlamentului, statul a cheltuit in 2010 aproximativ 160.000 de euro. Echivalentul a 1.000 de salarii minime brute. Cele mai mari cheltuieli – reprezentand peste 70% din suma totala – au fost cele de personal. Adica indemnizatii pentru senatori, salarii pentru angajati, prime de vacanta, premii si sporuri. Angajatii din Senat au primit sporuri de 286.000 de euro, premii de 309.000 de euro si prime de vacanta de 428.000 de euro. 2010 a fost astfel un an mai bun decat 2009, cand austeritatea a fost cuvantul de ordine. Atunci, dupa ce criza a impus taieri drastice ale veniturilor, Mircea Geoana a facut acte de caritate din fondul de care beneficiaza anual ca sef al Senatului. Din acest fond, angajatii cu probleme sociale au primit bani, dar si cadouri de Craciun pentru copii. Intretinerea Senatului – adica incalzirea, lumina, curatenia si apa au costat anul trecut peste 600.000 de euro. Adica 28% din suma cheltuita in total cu aceasta institutie. O suma egala cu jumatate din costul intretinerii Senatului s-a cheltuit anul trecut pentru deplasarile peste hotare. Adica aproximativ 300.000 de euro.














