Ca si in alte judete ale tarii, persoanele dependente de alcool sunt o problema pentru medicii Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti, acestea devenind abonate fidele ale serviciului de urgenta. ,,Numarul persoanelor aduse din strada in stare de ebrietate variaza foarte mult, existand zile cand se poate ajunge la 5-10 astfel de pacienti. In schimb, numarul celor care se prezinta cu diverse alte afectiuni – in special traumatice – pe fondul consumului de alcool poate ajunge, zilnic, si la 20-30. De precizat, numarul acestor prezentari creste in weekend, dar si in serile din cursul saptamanii’’, ne-a declarat Andrei Ilinca, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti. De asemenea, in randul persoanelor aflate in stare de ebrietate se regaseste si asa numita categorie de ,,cazuri sociale’’, care aglomereaza prezentarile de la Urgente. Potrivit statisticilor, unele dintre acestea sunt aduse de Ambulanta din strada la spital si de cateva zeci de ori intr-un an. Exista, uneori, chiar si cate trei cazuri pe zi de pacienti care sunt adusi la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti in coma alcoolica. Si, pentru ca asistenta medicala de urgenta este gratuita in Romania, aceste cazuri sunt asimilate urgentelor medicale si sunt tratate ca atare de catre medici. In aceste conditii, tratamentul pentru un singur pacient ajunge la cateva milioane de lei vechi, costul urcand si mai mult in functie de complexitatea interventiei sau de faptul ca unii dintre acesti “betivi” necesita si spitalizare, fara a mai pune la socoteala timpul medicilor si injuriile pe care acestia trebuie sa le suporte uneori din partea unor astfel de indivizi recalcitranti. Probleme cu alcoolicii intampina si medicii de la Serviciul Judetean de Ambulanta Prahova. ,,Pentru ca, in anumite zone, aproape de fiecare data cand e chemata Salvarea, masinile sunt vandalizate, iar personalul este agresat verbal si fizic, am decis sa impunem unele restrictii, cu orice risc. Astfel ca, din aprilie anul acesta, in Campina, in zona Plaiul Foii, si in Ploiesti, in spatele Hipodromului – unde populatia este preponderent de etnie roma – nu vom mai interveni decat insotiti de un echipaj de politie’’, ne-a declarat Daniel Nicolae, directorul Serviciului Judetean de Ambulanta Prahova.
Tot pentru a diminua numarul betivilor care aglomereaza serviciile de urgenta ale spitalelor, in alte judete, s-a decis sa se impuna acestora o taxa de spitalizare, acest lucru nefiind luat in calcul, deocamdata, si in Prahova. Totusi, Ministerul Sanatatii, prin noile reglementari care ar urma sa intre in vigoare, ii va pune la plata pe pacientii neasigurati, care nu prezinta card de sanatate. Masura este necesara, avand in vedere ca multi dintre pacientii care ajung la spital in coma etilica au nevoie de cel putin o zi de spitalizare.
Cristina Dobre