Saracia multor unitati administrativ-teritoriale ii indeamna pe primarii de comune sa solicite sprijin financiar din partea Consiliului Judetean Prahova pentru nenumarate lucrari. Recent, autoritatile din localitatea Boldesti Gradistea au cerut ajutorul administratiei judetene pentru a putea sa foreze un put de apa intr-unul dintre satele comunei.
De anul trecut, sistemul de alimentare cu apa amplasat in satul Gradistea, comuna Boldesti Gradistea, nu mai functioneaza la parametrii proiectati, putul fiind plin cu nisip, iar calitatea apei – compromisa. Cu toate ca au fost executate operatiuni de desnisipare de catre SC „Hidro Prahova” SA, prin firma SC Ana – Mar Services SRL, cantitatea de nisip din apa nu a putut fi eliminata in totalitate, concluzia desprinsa din raportul intocmit de aceasta firma fiind aceea ca forajul nu mai poate fi folosit.
Avand in vedere situatia existenta in comuna Boldesti Gradistea, pentru evitarea unui focar de infectii mai ales in scoli si gradinite, este necesara executarea de urgenta a unui put forat la statia de apa din satul Gradistea. Prin adresa nr. 1051/12.04.2011, inregistrata la Consiliul Judetean Prahova sub nr. 4779/13.04.2011, Primaria comunei Boldesti Gradistea a solicitat initierea unui parteneriat cu CJ Prahova, in vederea realizarii investitiei „Forarea unui put de apa in satul Gradistea, comuna Gradistea”. Beneficiarii investitiei mai sus mentionate sunt aproximativ 1000 de locuitori, reprezentand gospodarii, agenti economici, institutii publice si obiective social-culturale. Fondurile care vor fi alocate de la bugetul judetean vor fi stabilite intr-una dintre sedintele alesilor judeteni.
V.STOICA














