AXIOMA (VIII)
O componenta importanta a continutului AXIOMEI o constituie religia. Si aici tematica este destul de larga. Alaturi de studii de teologie ortodoxa, gasim si altele de religie comparata sau de evocare a unor mitologii clasice, dar si africane, asiatice si de istorie a religiilor. De asemenea, gasim mici studii privind filosofia religiilor sau implicarea bisericii ortodoxe in istoria si viata actuala a romanilor. In prima parte a aparitiei revistei, intalnim mai ales semnatura preotului Costin Bogdan Georgescu, alaturi de cele ale lui Eugen Ciurtin, Ciprian Dad, Lazar Avram, pr. Constantin Dogaru, Gabriel Memelis, pr. Razvan Slaniceanu, Razvan Tatu, Beatrice Ruscu etc. Dintre colaboratorii mai recenti amintim pe Marian Vissarion si pr. Gabriel Rotaru. O nota speciala pentru scriitura invatatului si adancului autor care este I.Macri.
Mai avem de adaugat doua note. Una este legata de contributia corespondentilor din strainatate cu o informatie bogata si, pentru noi, in majoritate inedita, cu un comentariu sincer, inteligent si spiritual asupra unor frumuseti naturale, monumente, aspecte culturale, sociale si chiar politice. Ori chiar sub forma unor versuri (Beatrice Guerriero Ruscu). In sfarsit, este vorba despre ilustrarea revistei. Am vorbit deja despre excelentele reproduceri si fotografii, dar revista este iluminata si de o grafica originala, prezenta mai ales in prima parte a aparitiei. Este vorba despre desenele executate cu atata finete si atat de sugestive ale Emanuelei Ceapa sau cele atat de variate ca factura ale lui Viorel Francu.
Sa incheiem lungul nostru serial destinat AXIOMEI cu cateva cuvinte despre aportul ei la viata culturala si locul pe care il ocupa in revuistica prahoveana. Mai intai, cantitativ, desi nu acesta este aspectul esential. Revista a oferit cititorilor mai mult material decat toate celelalte publicatii de acest gen din judet. Lasand la o parte revistele lui Iorga – care nu au aparut numai la Valenii de Munte – si „Gazeta Cartilor” a lui Munteanu Ramnic – care a avut in aparitie intreruperi de ani intregi si, catre sfarsit, s-a mutat la Bucuresti, ca longevitate, AXIOMA ocupa locul al II-lea. SCOALA PRAHOVEI ar fi prima, aparand tot lunar (afara de lunile iulie si august), din noiembrie 1932 pana in februarie 1944, in total 11 ani si 4 luni, 115 numere.
AXIOMA ar veni imediat dupa ea cu cei 10 ani si 4 luni de existenta, dar a intrecut-o, ajungand la 123 de numere. Mai mult decat atat, Axioma are doar un singur numar dublu, inregistrand, deci, 122 aparitii, pe cand „Scoala Prahovei” abunda in numere duble si triple, inregistrand doar 61 de aparitii. Chiar si ca spatiu tipografic, AXIOMA se situeaza inaintea tuturor revistelor prahovene. Este adevarat ca „Scoala Prahovei” a oferit cititorilor circa 5500 de pagini, in timp ce AXIOMA are un bilant de 3900 de pagini (precis numerotate), dar dimensiunile paginilor Axiomei sunt mai mult decat triple, ca sa nu mai vorbim despre densitatea textului si despre punerea lui in pagina. Comparatiile nu se opresc numai la aceste elemente cantitative. Se remarca usor modul impecabil in care a fost redactata si imprimata. Desigur, am avut si in trecut, in Prahova, reviste care au fost redactate si editate frumos si ingrijit, dar nu s-au ridicat nici pe departe la nivelul celei pe care o evocam. Ca sa fim drepti, trebuie sa tinem seama de progresele pe care tehnica si arta poligrafica le-au inregistrat in ultimele decenii, ca si de faptul ca AXIOMA a avut la dispozitie o excelenta editura – „Premier”, cu suportul ei moral si material.
In ceea ce priveste continutul revistei, nu ne permitem nicio comparatie. Nicio revista de altadata nu poate fi nici macar apropiata de AXIOMA, care abordeaza atatea domenii ale vietii spirituale, urmarind constant confluentele dintre ele si stabilind, fara niciun fel de ostentatie, o perfecta unitate si concluzii neasteptate.
Dar mai este inca ceva prin care publicatia se individualizeaza in revuistica prahoveana. Datorita, in principal, lui Marian Ruscu, redactorii, colaboratorii si cititorii – cu toata diversitatea procuparilor si talentelor lor – au ajuns sa formeze o echipa si chiar mai mult decat atat.
Au aparut si o anume solidaritate, pretuire reciproca, puncte de vedere comune, o anumita respingere a uratului, suficientei pe care le-am putea numi „spiritul axiomist”.
Axiomistii – cum, spontan, s-au numit singuri – s-au intalnit nu numai in paginile revistei, ci si in simpozioane lunare, in discutii de grup si au sarbatorit cu mare bucurie impreuna aniversarile anuale ale revistei care-i unise si care devenise sufletul lor.
Paul D.POPESCU
