2 IUNIE

Ieri, Agentia Nationala a Functionarilor Publici a deschis oficial ,,Programul de formare specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare inaltilor functionari publici’’, pe anul 2011. Potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, absolvirea acestui program reprezinta o conditie obligatorie pentru ocuparea functiei publice corespunzatoare inaltilor functionari publici. Anul acesta, programul este structurat pe doua serii, iar evaluarea finala va consta in realizarea si sustinerea unei lucrari in domeniul administratiei publice.

3 IUNIE

La Ploiesti, se vor desfasura astazi manifestari dedicate implinirii a 140 de ani de la nasterea marelui istoric si savant Nicolae Iorga. La ora 10,30, la bustul din fata Palatului Administrativ al lui Nicolae Iorga vor fi sustinute alocutiuni, ceremonia incheindu-se cu depuneri de flori. Incepand cu ora 11,00, la Muzeul Judetean de Arta “Ion Ionescu-Quintus” din Ploiesti vor conferentia, in cadrul unui simpozion, prof. univ. Georgeta Penelea Filitti si prof. univ. Nicolae Serban Tanasonca.

4 IUNIE

Maine, 4 iunie, in judetul Prahova se va desfasura ,,Maratonul Vinului’’, un eveniment de mountain biking. Competitia este destinata tuturor celor pasionati de acest sport, amatori sau semiprofesionisti, incluzand un eveniment si pentru familii. Pedaland printre dealurile acoperite cu vii, concurentii vor avea parte de un peisaj spectaculos si de o provocare fizica serioasa. Participantii la concurs vor fi impartiti pe mai multe categorii de varsta, toate cursele avand startul si finisul in orasul Urlati.