Aseară, în jurul orei 21:00, S. Cristian, de 36 de ani, din Ploieşti, se afla împreună cu alţi tineri în incinta unui bar cu program de noapte din municipiu. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, S. Cristian s-a dezbrăcat de haine, având un comportament necuviincios faţă de personalul localului. În aceste condiţii, a fost alarmată societatea de pază care monitorizează localul, la faţa locului sosind un echipaj al acesteia. Agenţii de pază au solicitat clienţilor turbulenţi să părăsească localul, moment în care aceştia au început să provoace distrugeri mobilierului din interior, după care au ieşit din local.
În afara localului, tinerii au aruncat cu pietre în direcţia agenţilor de pază şi a autotursimului de intervenţie, pentru dezamorsarea conflictului agenţii trăgând trei focuri cu armele neletale pe care le aveau în dotare.
S. Cristian a suferit leziuni în zona claviculară, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti, unde a refuzat examinarea şi internarea, provocând din nou scandal.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere, totodată fiind efectuate verificări privind legalitatea şi folosirea armamentului.