In ultimii ani, administratia Tiseanu a amenajat zeci de spatii verzi, parculete si locuri de joaca pentru copii; printre blocurile de locuinte, in special. Insa de Parcul “Constantin Istrati”, din vecinatatea Scolii de Politie, edilul-sef se pare ca a uitat cu desavarsire, locatia capatand, din ce in ce mai mult, aerul unui loc abandonat. In afara de multi copaci franti, o impresie neplacuta lasa cotetele si tarcurile ce le inconjoara, ridicate de locuitorii unor blocuri din apropiere la o margine a parcului. Pe sub gardul Scolii de Politie iese un fir de apa, de la un izvor aflat in incinta acestei unitati, care coboara in mici cascade pana la strada Pictor Grigorescu, insa, pe alocuri, cascadele sunt formate chiar din depuneri de peturi si gunoaie. Paraiasul va susura dezolant si semipoluant pana cand va fi regularizat sau, macar, amenajat discret de mana omului, astfel incat apa si malurile sale sa fie verzi si nu de alte culori. Aproape de gardul Scolii de Politie, pe o culme, se afla o platforma betonata reprezentand vechea statie de sortare a apelor reziduale colectate din fosta canalizare menajera a scolii. O constructie datand de acum cinci decenii, care are niste guri de vizitare ce lasa privirilor curioase posibilitatea de a vedea cat de adanc poti cobori pe treptele incastrate ale acestor tunele verticale. Nenorocirea – care, daca nu s-a intamplat pana acum, are destule sanse de a se produce in viitor – este ca unele guri de vizitare sunt lipsite de plasele de protectie cu care au fost prevazute initial, iar copiii riveranilor (ca orice copii) nu pot fi opriti sa cutreiere parcul si sa ajunga la aceste guri sub care se casca un hau de zece metri. Intr-o rapa mascata de copaci si vegetatie, niste “cetateni”, lipsiti de bun-simt, au aruncat numeroase resturi de moloz, tigle si caramizi sparte. E mare pacat ca Primaria nu are nicio intentie in reabilitarea locului, caci cu o finantare modica parcul ar putea ajunge o noua oaza de relaxare a campinenilor, o “Fantana cu Ciresi” de dimensiuni reduse. Daca edilul orasului nu se va implica, in viitorul apropiat, in reabilitarea parcului, avem toate motivele sa credem ca parculetele dintre blocuri au fost amenajate de Tiseanu doar pentru voturile celor care le locuiau, iar nu dintr-o prea mare grija a sa pentru curatenia orasului si pentru asigurarea unui mediu sanatos localnicilor. Daca, inainte de Revolutie, pastrarea parcului intr-o stare de anonimat mai avea un motiv (era situat in apropierea unei unitati cu regim militar, comunistii tinand la izolarea si secretizarea unor astfel de unitati), acum, la multi ani dupa demilitarizarea Politiei, aceasta motivatie nu mai are niciun temei, iar parcului ar trebui sa i se ofere sansa de a ajunge urmatorul spatiu verde si de agrement din Campina. Deocamdata, el ramane, in continuare, un loc uitat si neglijat de municipalitate. Pe nedrept, spunem noi, caci locatia are un bun potential pentru a oferi campinenilor amatori de picnicuri (cu doar cateva amenajari, absolut necesare) o oaza de relaxare intr-o zona verde retrasa, mult mai aproape de centru decat “Fantana cu Ciresi”, de unde se poate admira panorama Vaii Prahovei. Amatorii de petreceri la iarba verde, dar si de tenis de camp pot traversa strada Pictor Nicolae Grigorescu pentru a folosi baza sportiva situata peste drum. Iar cei mai in varsta si mai putin rezistenti la efort fizic pot folosi traseul microbuzelor Gara – Banesti din imediata vecinatate. Si chiar daca investitia ar fi mai costisitoare decat banuim noi, protectia mediului merita sacrificii. Iar campinenii merita, de asemenea, inca un loc curat in care sa se poata retrage si relaxa.
Adrian BRAD