MATERNITATEA (III)
La 18 martie 1923 s-a tinut o mare adunare, cu peste 100 de participanti la care, de fapt, s-a constituit societatea.
Mai intai au fost votate statutele. In primul articol se prevedea: „Se infiinteaza in Ploiesti o societate de binefacere cu numele “Mica Maternitate” pentru lehuzele sarace din Ploiesti, cu sediul provizoriu in strada Stanica Marin nr.9″. Asadar era vorba numai de lehuzele sarace care nu aveau acasa nici cele mai elementare conditii pentru o nastere neprimejdioasa.
In articolul 2 se aratau scopurile societatii. Acestea erau: a da adapost femeilor sarace in timpul sarcinii, al nasterii si al lehuziei; a infiinta asemenea adaposturi in puncte periferice din oras si in comune; „a destepta populatiunea saraca asupra nenorocirilor ce decurg din lipsa de asistenta igienica la nastere”.
Articolele 3-7 purtau asupra membrilor. Societatea se compunea din: membri fondatori (cei care au raspuns la primul apel), membri de onoare (cei care faceau societatii o donatie de peste 1.000 de lei ori ii dadeau “un concurs moral sau material”) si membri titulari (cei care activau, efectiv, si plateau o cotizatie de peste 50 lei anual). Se arata cum se facea admiterea membrilor si retragerea lor din societate.
Articolele 8-17 vorbeau despre “Consiliul de administratie”, ca organ de conducere, stabilindu-i componenta, alegerea, atributiile. Articolul 18 se referea la “Adunarea generala” si la competentele ei. Ultimele articole enumerau izvoarele de venituri ale societatii si modul in care trebuiau folosite.
In continuare, adunarea generala a ales Consiliul de administratie in urmatoarea componenta: presedinte – Doctor Zaharia Popescu, vice-presedinte – Elena Munteanu-Ramnic si Ecaterina Tacit, secretara- Eugenia I.Croitoru, secretar – dr. Nicolae Grigorescu, casiera – Irina St. Motoiu. Cenzori au fost alesi Maria Stelian Radulescu, Aurelia Condeescu si Grigore Zecu. Membri in Consiliul de administratie au fost alesi: Elena I.G. Obrocea, Constanta I.Ciocardel, Janeta N.Vasiliu, Maria preot A.Popescu, Dumitru Munteanu-Ramnic, dr. I.Negruti, farmacist Corneliu Tacit, Stefan Motoiu, prof. I.Croitoru, pr. Aurel Popescu. Consiliul de administratie se alegea din patru in patru ani, dar in toata existenta societatii, cu unele exceptii, au fost alese cam aceleasi persoane. Se faceau cateva observatii asupra Consiliului de administratie. Mai intai, ca in acest consiliu de 18 persoane, sexele sunt egal reprezentate: noua barbati si noua femei. Apoi, in consiliu intrau cinci cupluri familiale, care cuprindeau mai bine de jumatate din membri. Toate acestea erau dintre apropiatii lui D.Munteanu-Ramnic, membri ai partidului iorghist si activisti ai Ligii Culturale. Si celelalte organizatii ale partidelor politice erau reprezentate, fie prin lideri locali, ca dr. I.Negruti sau Gr. Zecu fie prin sotii ale acestora.
Tot in aceasta adunare generala s-a stabilit, pe baza unor adeziuni scrise si lista precisa a membrilor societatii. Cu aceste documente (statute, lista membrilor si a consiliului de conducere) si cu avizele obtinute de dr. Z.Popescu de la Directia Sanitara din Ministerul de Interne, in cateva zile s-a obtinut personalitatea juridica.
Putem considera inceputa activitatea societatii la 15 aprilie 1923, cand dr. Zaharia Popescu lanseaza un nou apel catre populatie, cerand “tot concursul moral si material”. Apelul se incheia impresionant: << Sa nu uitam ca, din cate sunt in viata noastra pe acest pamant, stapani suntem abia pe o ceata de clipe grabnic trecatoare si, deci, fata de acest crud adevar, sa ne silim a ne imbogati viata cu fapte bune, singurul rost al venirii omului pe lume>>.
Paul D.POPESCU















