Se va infiinta Registrul National pentru Diabet

Comisia de diabet a Ministerului Sanatatii si-a dat acordul cu privire la implementarea programului informatic ,,Registrul National pentru Diabet’’. De asemenea, pentru dezbatere publica, proiectul privind infiintarea acestui Registru a fost publicat si pe site-ul ministerului. Elaborarea proiectului a fost necesara pentru a pune in aplicare dispozitiile legale si pentru a se asigura cadrul necesar realizarii, implementarii si managementului Registrului National de Diabet. De asemenea, reprezentantii Ministerului Sanatatii considera ca realizarea si implementarea unui asemenea document la nivelul tuturor unitatilor sanitare din Romania care deruleaza programul vor aduce reale beneficii ministerului deoarece, pe de o parte, se va permite fundamentarea corecta a acestui program pe cerintele populatiei, iar pe de alta, se va asigura utilizarea eficienta a resurselor alocate pentru indeplinirea obiectivelor si a indicatorilor aprobati, existand o evidenta clara a numarului bolnavilor de diabet.

Hainele vor avea etichete noi, cu cip

Parlamentul European a aprobat un nou regulament privind etichetarea textilelor, asa incat consumatorii vor avea posibilitatea de a cerceta in detaliu componenta, tara de provenienta sau amanunte despre modalitatea de fabricare a textilelor pe care le cumpara. De pilda, pentru ca blana se utilizeaza de multe ori la fasonarea articolelor de imbracaminte si este uneori dificil pentru cumparatori sa faca diferenta intre blana naturala si cea artificiala, produsele vor fi etichetate explicit – ,,contine parti netextile de origine animala’’. In acest mod persoanele care sufera de alergii, pentru care blana reprezinta un risc pentru sanatate, se vor numara printre beneficiarii acestei decizii. De asemenea, Parlamentul European a discutat si despre necesitatea evaluarii modului in care noile tehnologii cum sunt microcipurile sau identificarea frecventelor radio ar putea fi folosite in viitor in locul etichetelor clasice pentru furnizarea de informatii consumatorilor, dar si despre infiintarea unui sistem uniform de etichetare la nivelul UE.