Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca la aceasta ora nu sunt anuntate drumuri nationale blocate, nici probleme majore privind fluenta circulatiei auto pe principalele artere rutiere.
Insa, tinand cont de vremea frumoasa care a atras in acest weekend numerosi turisti in zonele montane, in special in statiunile de pe Valea Prahovei, le recomandam celor care conduc autovehicule doua rute alternative de intoarcere in Capitala, care pot fi utilizate, daca va fi cazul, pentru evitarea Vaii Prahovei:
• dinspre Brasov, DN1A Sacele – Cheia – Valenii de Munte – Ploiesti;
• din zona Bran-Moeciu, DN73 Bran – Rucar – Pitesti, A1 Pitesti – Bucuresti.
De precizat ca in locurile cu risc crescut de accident si de aparitie a blocajelor in trafic, pe principalele drumuri nationale si pe autostrazi, exista echipaje de politie rutiera care actioneaza cu aparate radar mobile.
Le recomandam conducatorilor auto sa-si sporeasca prudenta, sa circule cu viteza in limite legale, adaptata permanent conditiilor de drum si trafic, sa nu se lanseze in efectuarea manevrelor de depasire decat dupa o temeinica asigurare si sa pastreze o distanta corespunzatoare fata de vehiculul dinainte, in asa fel incat, la nevoie, oprirea sa se poata face in siguranta.