Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca la aceasta ora nu sunt anuntate drumuri nationale blocate sau perturbari grave ale traficului rutier.
Insa este posibil ca imbunatatirea conditiilor meteorologice sa favorizeze deplasarile automobilistice pe distante mari, pentru petrecerea sfarsitului de saptamana. Desi la aceasta ora nu sunt probleme deosebite de fluenta a circulatiei rutiere, este posibil ca in intervalul urmator traficul auto sa se aglomereze pe DN1, in special pe Valea Prahovei. De aceea, recomandam o ruta alternativa care, la nevoie, poate fi utilizata:
• DN1A Ploiesti – Valenii de Munte – Cheia – Sacele – Brasov.
Reamintim, totodata, ca traficul rutier pe DN 22C Cernavoda – Basarabi este oprit, incepand din luna ianuarie, pentru o perioada de un an, in vederea executarii unor lucrari la podul peste Canalul Dunare – Marea Neagra( km. 1+978 metri), iar circulatia vehiculelor se desfasoara pe rute ocolitoare.
In incheiere, atragem atentia in privinta pericolului pe care viteza, in cele doua forme ale sale – excesiva sau neadaptata conditiilor de drum si trafic – il reprezinta pentru circulatia rutiera. Intrucat suprafetele carosabile uscate permit deplasarea cu viteze sporite, este foarte posibil ca unii conducatori auto imprudenti sa apese peste masura pedala de acceleratie. Acestora, si nu numai lor, le reamintim faptul ca viteza continua sa fie una dintre principalele cauze generatoare de accidente, iar impacturile care se produc in asemenea conditii intre autovehicule sunt extrem de grave.