Unirea Urziceni – Astra Ploiesti, astazi, 13 mai, ora 18,00
Situatia Astrei, inaintea meciului de astazi, de la Urziceni, este una incredibila, din punct de vedere al efectivului de jucatori avut la dispozitie de catre antrenorul Tibor Selymes, care, nu are cum sa faca un prim unsprezece competitiv macar, ca sa nu mai vorbim despre completarea raportului de joc, rezervele fiind, practic, „umplutura”, cum se spune. „Norocul” – daca se poate vorbi despre asa ceva – este acela ca adversarul nu are nicio treaba cu acest final de sezon, fosta campioana, Unirea Urziceni, fiind retrogradata, dar, situatia este una interesanta, pentru ca gazdele de astazi, au, oricum, mai multe solutii decat gruparea ploiesteana. Solutii, inclusiv din curtea echipei lui Ioan Niculae, care i-a dat Unirii pe fundasul Bucsa, mijlocasii Marcu si Senin, plus pe atacantul Mihalcea, care, astfel, vor fi adversarii fostei echipe.
O analiza a solutiilor pe care Selymes le va avea, la acest meci, este inutil de facut, pentru ca ele nu exista, dupa partida cu Vaslui, in care au „picat” si Goian, N’Doye si Tigoianu – suspendati, cu greu putandu-se incropi un prim „unsprezece”. Iar daca Miranda, Paulinho, Nogo si Budescu sunt clar „aut”, din cauza problemelor medicale, se spera ca macar Fatai si Maranhao sa-si revina dupa problemele medicale pe care le au, numarul indisponibililor fiind, oricum, impresionant.
O scurta analiza a solutiilor pentru Urziceni arata ca Selymes va avea „viata grea”. Linia de fundasi ramane „punctul forte” si la Urziceni, in sensul ca Matel, Mihalache, Oprsal si Maranhao au jucat in aceasta formula si in alte partide. Numai ca brazilianul are probleme musculare si ar putea iesi din „carti”, Tiganasu fiind varianta pregatita pentru inlocuirea sa, moment in care vom putea vorbi despre un dezechilibru in acest compartiment.
La mijlocasi si atacant, situatia chiar ca este „albastra”, mai ales daca Fatai nu va putea juca, din cauza problemelor medicale, intentia staff-ului Astrei fiind si aceea de a menaja si proteja, pe cat posibil, jucatorii indispensabili, in perspectiva jocului cu Otelul, din ultima runda, cand se poate decide campioana, la Ploiesti! Astfel, Fatai si Maranhao pot fi „menajati”, mai ales ca sunt si la un singur cartonas galben de suspendare, la fel ca si Stratila si, se vrea ca toti sa fie apti si disponibili la posibila „finala a campionatului”, din ultima runda, cu Otelul. Sunt sanse ca Ben Teekloh, Croitoru, Stan si Rusu sa fie, in premiera, titulari, in aceasta formula, meciul reprezentand si un posibil „trial” pentru acestia, deoarece nu sunt confirmati in planurile sezonului viitor cei care au fost „rezerve”, pana acum. In plus, vor aparea „fete noi” de la echipa a doua, Astra 2 Giurgiu, de unde fundasul dreapta Catalin Gheorghe, fundasul central Damian, mijlocasul central Ochia sau mijlocasul de banda brazilian Williams vor prinde „foaia”, nefiind exclus ca 1-2 dintre ei sa si debuteze pentru echipa ploiesteana, iar apoi, imediat dupa joc, vor merge la Giurgiu, pentru a participa, sambata, la meciul echipei „satelit” cu Dunarea Galati, si la gruparea secunda fiind probleme de efectiv..
Cum este vorba insa despre un duel atipic, cu fosti colegi, deja retrogradati, fara implicatii deosebite in clasament, ne putem astepta la orice. La un asemenea meci, mai ales pe final de campionat si in situatia unui ultim joc foarte important pentru imagine, motivatia jucatorilor nu poate fi ridicata prea mult. Exista o stare de oboseala, majoritatea fotbalistilor fiind cu gandul la meciul cu Otelul, de runda viitoare si la vacanta.
In ton cu (ne)importanta partidei, CCA a delegat un arbitru debutant in primul esalon, la acest meci, bucuresteanul Cristian Georgescu, ajutat la cele doua linii de Paul Dimancea si Ovidiu Stoianof, toti „supervizati” de fostul purtator al ecusonului FIFA Nicolae Grigorescu.
Marian DIMA