Prin contractul de privatizare incheiat in 2004, grupul austriac OMV Petrom avea obligatia de a inchide sondele scoase din functiune, iar cheltuielile aferente urmau sa fie recuperate de la statul roman, intrucat acestea se refereau la activitati de explorare si productie efectuate inaintatea vanzarii companiei. Drept urmare, in raportul pe 2010 al companiei se arata ca „OMV Petrom a inaintat doua notificari prin care solicita rambursarea costurilor de decontaminare a mediului, in valoare de 91,68 de milioane de lei. Pana in prezent, statul roman nu a platit sumele solicitate, procedurile contractuale de rambursare fiind in desfasurare”.
Dincolo insa de aceste prevederi, pe noi ne-a interesat, in primul rand, sa vedem care este stadiul realizarii masurilor de ecologizare a Rafinariei Petrobrazi impuse companiei de catre Ministerul Mediului, masuri care au ca termen-limita de finalizare, convenit cu Uniunea Europeana, sfarsitul anului 2012. Potrivit precizarilor directorului Comisariatului Garzii de Mediu Prahova – Stefan Popescu, la batalul de reziduuri petroliere din interiorul rafinariei lucrarile de depoluare au fost terminate. „Dar, in afara acestuia, grupul OMV Petrom mai detine doua bataluri in zona Haltei CFR Brazi si, respectiv, Ploiesti Triaj. La cel dintai, lucrarile de ecologizare (care inseamna readucerea terenului la starea initiala dinaintea infestarii cu produse petroliere) sunt in derulare, iar la celalalt batal, am fost asigurati ca lucrarile vor demara in curand. Fiind deosebit de complexe, astfel de operatii sunt incredintate unor firme specializate, care detin autorizatie integrata de mediu. In cazul de fata, este vorba despre societati americane care detin sucursale in Romania”, a adaugat interlocutorul nostru.
Pe langa cele amintite, OMV Petrom mai detine bataluri cu reziduuri petroliere si in alte zone ale judetului Prahova, unde au existat sau exista zacamant petrolier, cum ar fi: Boldesti-Scaeni, Carbunesti, Baicoi, Urlati sau Mizil. Parte din aceste bataluri au fost ecologizate, iar restul sunt in curs, dar nimeni nu stie daca termenul-limita va fi sau nu respectat. Ceea ce se stie este faptul ca, la nivelul Ministerului Mediului este constituita o comisie de specialisti care analizeaza temeinicia fiecarei cereri a OMV de rambursare de catre stat a cheltuielilor aferente ecologizarii mediului, prin verificari amanuntite la fata locului.
D. CONSTANTIN














