AXIOMA (IV)
Sa ne oprim putin asupra colaboratorilor si, desigur, si asupra continutului revistei. O mare parte a revistei, oricum peste 50%, era scrisa de redactori. Alaturi de cei pe care i-am citat deja am mai putea aminti pe Gabriel Memelis, Constantin Dobrescu, Stefan Badea, Anca – Cristina Dan, Loredana Netedu, Nicolae Dorel Trifu, Ioana Scorus etc. In afara de acestia au mai publicat in revista, unii dintre ei pe intreg parcursul revistei, altii doar sporadic si colaboratori care n-au facut parte din conducerea sau din redactia revistei. Unii dintre toti acesti oameni au venit, ca sa spunem asa, „cu arme si bagaje”. Erau nume cunoscute in cultura locala si nu numai ca publicasera frecvent in ziare si reviste, dar aveau editate una, doua sau mai multe carti, alaturi de titluri stiintifice si didactice. Altii, mai numerosi, au venit la Axioma cand de-abia debutasera, mai ales in presa locala sau in cea scolara. Revista i-a primit cu bratele deschise, le-a asigurat adevaratul debut publicistic si indata ce s-a convins de valoarea lor le-a oferit un loc in redactie. Datorita activitatii de la revista s-au facut pretuiti si de Editura „Premier”, care le-a inlesnit debutul editorial.
Desigur, unii dintre acestia s-au legat de Axioma, aceasta a ajuns sa joace in existenta lor un rol hotarator, simteau ca fara ea viata ar fi mai saraca, mai cenusie. Conferentiarul universitar Mihai Brescan declara public, la o aniversare a revistei ca „Axioma este viata mea” si suntem siguri ca si altii gandeau la fel. Au fost si oameni care, la un moment dat, dupa o contributie mai lunga sau mai scurta, mai rodnica sau mai modesta, au parasit Axioma. Motivele au fost diferite si, de fapt, nimeni nu a stat sa analizeze fiecare caz. Oricum, toti au plecat frumos, ramanand in bune relatii cu revista, lasand o placura amintire, unii continuand chiar sa colaboreze. Scriam, undeva, mai inainte, ca revista nu si-a impus niste rubrici rigide (cele cateva care au existat, le-au impus chiar autorii prin continuitatea unor preocupari). Desigur insa ca domeniile pe care revista le-a abordat (inscrise in subtitlu de pe frontspiciu) au determinat o anumita raionare a continutului, uneori evidentiata si prin titrarea unor pagini, mai ales la inceputul aparitiei (religie, istorie, poezie, muzica, matematica etc.). Vom evoca continutul Axiomei pe cateva aspecte mari in care autorii si-au inscris proiectiile lor. Primul care ni se impune atentiei este „editorialul” semnat intotdeauna de Ieronim Tataru. El ocupa in majoritatea numerelor prima pagina (cu continuari in corpul revistei). Este un editorial sui generis, care, la prima vedere, ar parea un medalion al unei mari personalitati culturale, dar care in realitate este un studiu temeinic care pornind de la o anumita creatie si analizand-o cauta si gaseste confluente, interferente, intre ramurile artistice, intre creatori, intre curente si stiluri, intre literatura, istorie, filozofie, religie, stiinte. El incheaga, pe baza acestora, imagini generale asupra unor epoci cultural artistice care tind spre cuprinderea acelei „Ars una”. Ele nu sunt numai o dovada de eruditie, ci si opera unui indragostit de trecutul cultural al omenirii, dar care este un contemporan al nostru, priveste realitatea artistica renascentista, baroca, rococo, clasica, impresionista, postimpresionista (pentru ca in pictura lucrurile sunt mai transante) din perspectiva gandirii contemporane. Acest lucru reiese si din titlurile editorialelor (in care, de cele mai multe ori nici nu apare numele personalitatii evocate): „O arta a echilibrului, puritatii si linistii” (Matisse), „Pana si penelul” (Delacroix), „Refugiu in amintiri” (Ane Ohmatova) etc. Chiar cand este vorba despre aniversare sau o comemorare, nu datele biografice primeaza, ci mesajul al carui purtator era persoana evocata, influenta acestuia asupra altor creatori, impactul lui cu epoca respectiva si nu numai.
Editorialele lui Ieronim Tataru, dau, intr-adevar, tonul intregului continut al revistei, dar nu obliga pe nimeni la nimic.
Paul D. POPESCU
