Nici acum, primavara nu si-a intrat pe deplin in drepturi, desi ne aflam in luna mai. Astfel, vremea va continua sa se raceasca si va fi in general instabila. Paradoxal, temperaturile vor fi mai scazute decat cele inregistrate la jumatatea lunii trecute. Cerul va fi mai mult noros si se vor semnala precipitatii mixte slabe. In zona inalta, precipitatiile vor deveni mixte. Cantitatile de apa vor fi mai insemnate, depasind local10-15 l/mp. Vantul va sufla moderat, cu intensificari izolate. Se va semnala ceata.
La peste 2000 de metri, temperaturile vor fi cuprinse intre minus 11 grade Celsius si 0 grade Celsius.
Sub 2000 de metri, temperaturile vor fi cuprinse intre minus 6 grade Celsius si 7 grade Celsius.
La peste 2000 de metri, riscul de avalansa scade la nivelul 3, adica „RISC INSEMNAT”.
Stratul de zapada este puternic umezit la suprafata, atat datorita temperaturilor pozitive din timpul zilei, in ultima perioada, cat si a precipitatiilor lichide insemnate cazute in zilele anterioare. Datorita umidificarii puternice a zapezii, exista riscul alunecarii pe versantii inclinati si al declansarii unor avalanse de topire, unele chiar de dimensiuni mari.
Intre altitudini cuprinse intre 1800 de metri si 2000 de metri, riscul de avalanse scade la nivelul 1 „RISC REDUS”.
Stratul de zapada este umed si de dimensiuni reduse, doar pe vai si in zone adapostite mai sunt prezente acumulari de apa. De la altitudini mai mari, pe pantele inclinate se pot declansa curgeri si avalanse de topire.
Patru formatii de salvamont sunt disponibile pentru orice fel de incidente ori accidente inregistrate in statiunile Sinaia, Busteni, Azuga si Cheia si pot fi alertate atat prin intermediul Serviciului telefonic de Urgenta 112, cat si la numarul de telefon mobil de la dispeceratul national, 0725.826.668 (Atentie: pentru a retine mai usor acest numar, cifrele acestui numar sunt dispuse pentru a forma de pe tastatura telefonului cuvantul “salvamont” cu 0 in fata: 0 SALVAMONT = 0725.826.668)