Cum era si de asteptat, criza economico-financiara a afectat destul de serios si piata vinului din Romania, respectiv cu circa 10 la suta, aceasta ajungand, in anul trecut, la valoarea de aproximativ 400 milioane de euro, in opinia reprezentantilor Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), asociatie care detine, prin membrii sai, peste 70 la suta din comertul cu vinuri din Romania. Pe de alta parte, nici conditiile climaterice n-au fost, din nefericire, printre cele mai favorabile vitei de vie, motiv pentru care si productia de vinuri a fost de numai 4 milioane de hectolitri, cu circa 1,5 milioane de hectolitri sub media ultimilor ani. Cu toate acestea, Romania continua sa ocupe locul al V-lea in randul tarilor mari producatoare de vinuri din Europa.
In ceea ce priveste anul in curs, specialistii considera ca piata romaneasca a vinului se va mentine oarecum la acelasi nivel ca si in anul anterior. Dupa calculele reprezentantilor PNVV, cu cele 6.473 de hectare ocupate cu vita de vie, Prahova s-ar situa pe pozitia a V-a, la nivel national, dupa judetele Vrancea (care detine 16.872 hectare cultivate cu vita de vie), Galati (8.413 ha), Buzau (7.412 ha) si Constanta (7.028 ha). De precizat ca acest clasament se refera la suprafetele de vita de vie destinate exclusiv producerii diverselor sortimente de vinuri. Prin urmare, in afara suprafetei mentionate, Prahova mai detine (in fermele de profil, dar mai ales in gospodariile populatiei) circa 250 de hectare de vita de vie pentru struguri de masa si alte circa 1000 de hectare de vita de vie pentru struguri hibrid, asa ca ajungem la un total de aproape 8.000 de hectare ocupate cu vita de vie, conform precizarilor purtatorului de cuvant al Directiei Agricole Prahova, Marian Marcu.
C. DUMITRU