Guvernul a adoptat Programul National de Reforma pentru perioada 2011-2013, document care reprezinta instrumentul de transpunere, la nivel national, a obiectivelor Strategiei Europa 2020 si cuprinde masurile privind cresterea economica si forta de munca, a anuntat seful DAE, ministrul Bogdan Manoiu.
El a amintit ca, in urma calendarului agreat la nivel european cu privire la Strategia Europa 2020, Guvernul a elaborat, in luna noiembrie 2010, o versiune preliminara a Programului National de Reforma, in cadrul careia au fost fixate tinte nationale concrete pentru toate domeniile majore ale acestei strategii, respectiv ocuparea fortei de munca, cercetare-dezvoltare-inovare, energie si schimbari climatice, educatie, combaterea saraciei si promovarea incluziunii sociale. Pentru fixarea tintelor nationale au fost avute in vedere circumstantele nationale specifice, precum si perspectivele economiei romanesti.
Guvernul va transmite Comisiei Europene versiunea finala a Programului National de Reforma, iar monitorizarea aplicarii programului la nivel national va fi asigurata de catre Departamentul pentru Afaceri Europene.














