
Sindicalistii si pensionarii au strigat, in cor:
„Vrem sa fim cetatenii, nu saracii Europei !”
Ieri, in toate judetele tarii, CNSLR Fratia a pichetat prefecturile. Pe 9 Mai, in Bucuresti, va fi organizat un miting la care sunt asteptati sa participe 12.000 – 15.000 de sindicalisti. Pentru prima data, la Ploiesti, pensionarii au iesit in strada alaturi de mult mai puternicele confederatii. Presedintele CNSLR Fratia, Filiala Prahova, Gheorghe Neaga, ne-a declarat:
– Pichetarea noastra s-a transformat intr-o actiune la care au participat aproape 300 de persoane. Solicitam: salarii la nivel european (minim 500 RON si o medie de 1.200 RON); locuri de munca mai multe si mai bune; majorarea pensiilor; venituri corelate cu cresterile de preturi; tichete de masa acordate fara discriminare pentru toate categoriile de salariati. Dorim sa fim cetatenii Europei, nu saracii ei, o data cu integrarea in UE.
– Dv. ati pichetat Palatul Administrativ. Cei din palat n-au fost sensibilizati foarte tare. Prefectura a trimis la discutii esalonul doi. V-a deranjat?
– Nu. Nu a fost o manifestare de la care sa asteptam foarte mult. Subprefectul Nicolae Alexandri a promis ca va trimite la Bucuresti lista cu revendicarile despre care vorbeam.
– Credeti ca le va trimite?
– E un lucru la care nu m-am gandit niciodata. M-ati incurcat cu intrebarea asta. Chiar am sa urmaresc sa vad daca prefectura isi respecta angajamentul luat fata de noi.
– Sindicalistii cer salarii medii de 1.200 RON incepand cu 2007. Nadajduiti ca le veti obtine?
– Nu. Dar ne gandim la altceva. Din aceasta cauza am si ales data de 9 mai pentru mitingul de la Bucuresti. Atunci e Ziua Europei. Daca europenii ne cer mereu sa ne aliniem preturile la cele practicate pe continent, o sa solicitam si noi salarii cat de cat rezonabile. Vom depune lista cu revendicari si la reprezentantul UE in Romania. Pe de alta parte, am vazut ca guvernantii nu asculta de romani, indiferent cate mitinguri am face, dar executa de regula ordinele primite din afara. Daca UE va cere salarii mai mari pentru muncitori, atunci o sa le obtinem.
– Aveti incredere in acest Guvern?
– Nu. Nici in el si nici in altele.
– Pensionarii vi s-au alaturat. Au facut-o ca sa fie fortele reunite mai puternice?
– Ei sunt tare dezamagiti. Noi le-am sustinut mereu revendicarile, dar este prima data cand au venit cu noi in strada. Si vor veni si la Bucuresti, cu conditia sa le putem oferi noi transportul. Cu siguranta ca vom fi mai puternici. Si noi, si ei.
Maria BOGDAN











