Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, sustine o schimbare a denumirii si a siglei partidului. Blaga a declarat, recent, la Sfantu Gheorghe, referitor la schimbarea denumirii si a siglei PDL, ca acest lucru trebuie sa se faca printr-o “abordare coerenta” cu Partidul Popular European (PPE). “Sunt discutii de parcurs. Personal cred ca va trebui sa facem acest lucru si printr-o abordare coerenta cu Partidul Popular European, dar toate la timpul lor “, a afirmat Vasile Blaga, mentionand ca timpul pana la Conventia Nationala a PDL este prea scurt, dar trebuie facuti pasi in continuare. Intrebat daca trebuie schimbata denumirea si sigla partidului, secretarul general al PDL a raspuns: “Opinia mea este ca da, dar in timp, intr-un timp scurt”. Vasile Blaga a precizat ca o astfel de decizie va trebui luata pana la alegerile locale din 2012.













