Recent, un proiect de lege privitor la modificarea Codului Rutier, care a trecut de Senat, a provocat dezbateri aprinse atat in presa, cat si in societate, referitoare la faptul ca o serie de contraventii rutiere – precum nepurtarea centurii de siguranta, vorbitul la telefon in timpul conducerii sau depasirea vitezei legale cu 20 km/h etc – vor fi sanctionate mai bland decat in prezent, numai prin avertisment scris.
Exista insa si alte articole care, dimpotriva, inaspresc drastic legile rutiere si care au toate sansele sa fie adoptate doarece sunt impuse de o serie de fenomene grave inregistrate in traficul rutier. De exemplu, printre alte propuneri figureaza si cea a maririi perioadei de suspendare a permiselor auto la 120 de zile (fata de 90 de zile in prezent) pentru anumite contraventii precum: conducerea in stare de ebrietate; conducerea unui autovehicul cu numere expirate; depasirea cu peste 60 km/h a vitezei legale; neoprirea la trecerile de nivel cu calea ferata; cand fapta se incadreaza la categoria infractiunilor rutiere. Tot acest proiect simplifica metodele de actiune ale autoritatilor in cazul autovehiculelor stationate sau parcate neregulamentar. Astfel, un agent de politie poate aplica amenda si lasa instiintarea pe parbriz, fara a mai fi nevoie de prezenta autorului. “Este un lucru bun, deoarece ne simplifica munca si nu mai este nevoie sa-l asteptam pe soferul sau proprietarul masinii pentru a-l amenda. De asemenea, se poate aplica, mult mai usor, masura imobilizarii sau ridicarii autovehiculului in cazul in care acesta perturba circulatia”, ne-a declarat comisarul-sef, Stefan Crivat, seful Politiei Rutiere Prahova.
De asemenea, conform acestui proiect, Politia Locala va primi o serie de atributii pe linie rutiera, precum controlul in trafic al autovehiculului care nu se incadreaza ca tonaj pentru a circula pe drumurile din interiorul localitatii, fluidizarea traficului si colaborarea cu agentii de politie rutiera in efectuarea controalelor si filtrelor in trafic. De asemenea, orice persoana care este implicata intr-un accident rutier este obligata sa apeleze numarul unic de urgenta 112. “Aceste prevederi mi se par a fi de bun augur, in forma pe care am primit-o noi la inspectorat, deoarece educatia rutiera se face si prin sanctiuni pecuniare, nu numai cu vorba buna”, a mai adaugat comisarul-sef Stefan Crivat.
Alex POLICALA














