Intr-o scrisoare trimisa catre conducerea PDL, membrii organizatiei democrat-liberale din Dolj se plang de modul in care se organizeaza alegerile interne si cer conducerii sa se tina cont de prevederile Statutului in perioada premergatoare Conventiei Nationale. In document se arata ca exista mai multe probleme cand vine vorba despre depunerea candidaturilor, a motiunilor si chiar votul asupra anumitor motiuni ale candidatilor.
“Atragem de pe acum atentia asupra respectarii articolelor din statut. Nu se poate da mandat imperativ delegatilor la Conventia Nationala pentru a vota sau nu o anumita motiune”, se subliniaza in scrisoare. De asemenea, se face trimitere la modul in care membrii pot vota si ce structuri ale partidului au dreptul de decizie. In final, membrii fac apel catre liderul organizatiei, Radu Berceanu, pentru respectarea statutului. „Va rugam sa stopati aceste incalcari ale statutului. Consideram ca aceasta este dorinta care ii anima pe toti cei care iubesc cu adevarat Partidul Democrat Liberal”.