Sambata seara, inainte de trecerea la ora de vara, s-a stins din viata, la Bucuresti, dupa o grea suferinta, marele cineast, prozator si publicist ploiestean Ioan Grigorescu. Implinise, in 20 octombrie anul trecut, varsta de 80 de ani. Cu acest prilej, Uniunea Cineastilor din Romania i-a consacrat o monografie, semnata de scenarista Ioana Popescu. Era o recunoastere a faptului ca Domnia Sa s-a situat, cu adevarat, intre cei dintai scenaristi romani si intre protagonistii redutabili, polivalenti ai filmului autohton. Acum se intoarce definitiv acasa, pentru calatoria cea din urma, dupa ce o viata intreaga traise cu gandul la ,,ploiestenii sai”. Nascut in Bariera Unirii a Ploiestiului, ca fiu al unui petrolist, Ioan Grigorescu face clasele primare in cartierul Izvoare, la scoala care azi ii poarta numele, si Liceul ,,Spiru Haret”, obtinand bacalaureatul in 1948. Urmeaza Institutul de Literatura ,,Maxim Gorki”, din Moscova, clasa marelui prozator Konstantin Paustovski (1950–1955), iar, ulterior, Institutul International de Jurnalistica de la Strasbourg (1960). Poliglot redutabil, in lumea scrisului, va ocupa, succesiv, responsabilitati importante in presa: corespondent Agerpres in Polonia (1956–1958), redactor sef al revistei ,,Contemporanul” (1964–1966), redactor sef al redactiei de scenarii cinematografice, din cadrul Studioului Bucuresti (1960–1962), redactor sef al revistei ,,Cinema” (1963–1965), vicepresedinte al Radioteleviziunii Romane (1966–1970), corespondent in Franta si trimis special cu probleme de presa. Dupa Revolutie, intre 1993–1999, a fost ambasador in Polonia. Unul dintre cei mai buni pe care i-a avut Romania.In epoca, este cunoscut mai intai ca scriitor, pentru carti precum: Cinema Madagascar, Pasarea Phoenix, Unde vantul miroase a petrol, Cocteil Babylon, Zigzag pe mapamond, Phoenix inflamabil, Paradisul murdar, Dilema americana, Al cincilea punct cardinal, Bine ati venit in infern! etc. De doi ani isi pregateste, ca pe un testament, o selectie a operei integrale. Pana acum n-au iesit de sub tipar decat patru volume din Spectacolul lumii, care sunt deja puse in vanzare in librarii. Foarte cunoscut si apreciat este, insa, ca scenarist si realizator de filme, pentru marele ecran si televiziune. Scrie, la inceput, scenarii cu subiecte inspirate din lumea petrolului si a mahalalei: Strazile au amintiri (1962), Cartierul veseliei (1965). Pe suportul naratiunilor sale filmice se realizeaza apoi Subteranul (1967), Canarul si viscolul (1970), Explozia (1972), Mastodontul (1975), Cuibul salamandrelor (1977), Actiunea ,,Autobuzul” (1978), Bratele Afroditei (1981), Un echipaj pentru Singapore (1982). Succes major va face cu Mondo umano (1981), un film de autor, replica la Mondo cane, filmul fiind o perspectiva mai optimista a lumii de azi, surprinsa de cineastul calator, si Ringul (1983). Reusite de prestigiu inregistreaza cu ecranizari precum: Felix si Otilia (1972) si Craii de Curtea Veche (1996). Are parte de magulitoare aprecieri, ca urmare a scenariului, condensand aspecte legate de tranzitul tezaurului polonez prin Romania. Filmul rezultat, Trenul de aur (1986), realizat in coproductie, s-a bucurat de elogii in ambele tari. Ca si Oglinda, facut impreuna cu Sergiu Nicolaescu, dupa Revolutie, care s-a impus ca un film provocator, relativ la adevarul istoriei recente. Filmele sale au abordat probleme de viata si de constiinta, ale prezentului si trecutului istoric, din Romania si din lumea contemporana. A colaborat cu mari regizori, precum Manole Marcus, Virgil Calotescu, Mircea Dragan, Sergiu Nicolaescu, Mircea Veroiu etc. Ioan Grigorescu a fost (vai!) un om si un artist de exceptie, a carui inzestrare nativa a invins toate barierele, lucrand si invatand fara odihna, la scoli inalte ori la scoala vietii, si aratandu-se capabil sa se multiplice cu pricepere in ziarist sau reporter de teren, in manager al unor institutii culturale si importante reviste de profil, in diplomat sau globe-trotter ori promotor al luptei pentru pace si pentru un mediu curat. Dincolo de obligatiile sale multiple, de ordin social-cultural, administrativ, a ramas in esenta el insusi, liber de constrangeri, dispus sa-si afirme talentul fara compromisuri. Drumul lui in viata s-a contopit cu drumul filmului romanesc, de dupa 1944, caruia i-a fost un pilon de baza, asezandu-i insemne durabile, cu modestie, atasament si vocatie. Acest mare artist al cuvantului si al imaginii este astazi considerat unul dintre cei mai ilustri ploiesteni. Tripla sa calitate de jurnalist, prozator si cineast l-a ajutat sa ajunga pe buzele si in constiinta multora. Dar l-a impins spre celebritate statutul sau de cineast total, care si-a scris, filmat, regizat, comentat si adesea montat impresionanta suita de filme, pentru televiziune, prezentata sub genericul Spectacolul lumii, care a depasit demult cifra de 400 de episoade si care s-a continuat pana nu demult, sub o alta inspirata efigie, cu iz testamentar – Spectacolul lumii inchinat Romaniei sau Romania optimista vazuta de Ioan Grigorescu, adaugandu-se celor peste 20 de titluri de filme de fictiune, de lungmetraj, pe care le-a semnat ca scenarist. De-a lungul existentei sale, acest mare cineast s-a nutrit permanent din seva pamantului romanesc si istoria oamenilor, din zbuciumul vietii si statornicia sentimentelor, care i-au pigmentat plauzibil intreaga opera. Ioan Grigorescu a fost si a ramas, pana la moarte, un purtator de cuvant al adevarului, al partii de frumos si de bun a existentei oamenilor. ,,Am ales, zice el, in volumul monografic mentionat, sa merg pe calea cunoasterii si apropierii. Asta mi-a dat mari satisfactii, pentru ca eu nu am facut niciodata drumuri spre a cauta in pubela tarilor pe care le-am vazut, ci din contra, am vrut sa duc acolo ceea ce avem noi mai bun si sa luam de la ei ce au ei mai bun”. Ce lectie extraordinara de om si de artist ! In cariera sa de peste 60 de ani, a primit numeroase distinctii si recompense. Dintre ele, cateva se impun, prin dimensiune si semnificatie: ,,Ordinul National «Serviciul credincios», in grad de Ofiter”, din partea Presedintiei Romaniei, Premiul ,,Aristizza Romanescu”, pentru documentarul tv Spectacolul lumii, atribuit de Academia Romana. Din cate stiu, nu in ultimul rand a fost impresionat de valoarea sentimentala pe care a reprezentat-o titlul de Cetatean de Onoare al Municipiului Ploiesti, conferit in octombrie 2000, la 70 de ani de viata. Omul Ioan Grigorescu s-a risipit continuu, regasindu-se mereu pe sine, sub aura adevarului si a onestitatii, centrate expresiv in fibra talentului sau scriitoricesc si, deopotriva, cinematografic, acesta din urma ramanand constant in prim-plan. Afirm azi, cu toata convingerea, ca dupa Caragiale si Nichita Stanescu, prozatorul, jurnalistul si cineastul Ioan Grigorescu este unul dintre cei mai cunoscuti ploiesteni. Si, probabil, ca asa va ramane, spre lauda lui eterna. Filmele sale de metraj mediu despre orasul Ploiesti si despre Nichita Stanescu, realizate in 2005 si, respectiv, 2008, vor fi multa vreme un reper.
Plecarea Maestrului, din aceasta lume, lasa un gol imens in cultura romaneasca si in spatiul public.
Dumnezeu sa-l odihneasca !
Nicolae Dumitrescu
P.S. Trupul neinsufletit se afla depus la Catedrala ,,Sf. Ioan”. Astazi, 29 martie a.c., ora 12, 00, are loc slujba religioasa, iar inhumarea, la Cimitirul ,,Eternitatea”, in jurul orei 14,00.
