Lumanarea are o semnificatie deosebita, in cadrul celebrarii Invierii Domnului – cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii. Ea nu poate lipsi, fiind unul dintre principalele elemente, in pastrarea traditiei. Fiecare gospodar sau gospodina, fiecare tanar sau batran, care ia parte la Inviere trebuie sa aduca cu sine si o lumanare pe care o aprinde si o tine aprinsa in tot timpul savarsirii Sfintei Invieri.
Respectand obiceiul, dupa Inviere, fiecare se intoarce acasa cu lumanarea aprinsa. Dupa ce pasesc peste prag, crestinii se inchina, iar apoi sting lumanarea in grinda, afumand-o in semnul crucii. Dupa numarul acestor cruci se socoteste numarul anilor de cand e casa sau cati ani s-a trait in ea.
O importanta deosebita o dau satenii lumanarii din noaptea Invierii pentru ca aceasta este folosita in diferite ritualuri. Oamenii pastreaza lumanarea cu cea mai mare sfintenie tot anul pentru a o avea la indemana si a o putea aprinde la intamplari primejdioase.
In unele zone, cu lumina Invierii se afuma vitele. In Banat exista datina sa se foloseasca lumina aceasta si de catre fetele cele mari pentru a fi bine vazute cand se duc la hora. Cand rosteste preotul intaia oara cuvintele Hristos a Inviat!, fetele batrane care asista la Inviere soptesc, pentru a se marita: „Eu sa joc inainte”.
Asemenea fetelor, rostesc in soapta cateva vorbe si vanatorii: „Vanat prind” si pescarii: „Peste prind”, ca sa aiba spor, tot anul, la vanat si la pescuit.
Se spune ca atunci cand femeile torc noaptea fara lumanare sau aceasta nu e sfintita, pe firele toarse stau varcolacii, care ajung astfel la Luna sau Soare, rupand cu dintii din ele. Daca firele se rup, varcolacii isi pierd puterea.
Preotii obisnuiesc sa spuna ca lumanarea simbolizeaza omul. Precum omul are trup si suflet, asa si lumanarea este formata din ceara si fitil. Insa, atunci cand nu arde ea nu prezinta mare valoare. Lumanarea arzanda, ca si candela, este o jertfa adusa lui Dumnezeu, multumire pentru binefacerile Lui.
