Toma T. Socolescu si arhitectura civila (LIX)
Vila D. Ionescu este un mic palat, indraznet, ridicandu-se semet, dimensiunea sa principala fiind inaltimea. Edificiul este construit pe cinci niveluri: demisol, parter, doua etaje si o mansarda, iar mijlocul cladirii, conceput ca un donjon, se mai ridica cu doua etaje, de fapt doua pridvoare suprapuse. Cladirea impunea nu numai prin solutiile arhitecturale, ci si prin minutiozitatea cu care au fost gandite fatadele. O lipsa de simetrie cautata, folosirea unor elemente pe care le practicase si le stapanea perfect (balcoane, bovindouri, arcade, nise etc.) contrastul dintre rosul caramizilor aparente si albul in care sunt valorate toate elementele scoase in relief si o parte a peretilor fac din ea o bijuterie arhitectonica. La vremea respectiva, domina hotarat, din toate punctele de vedere cartierul.
Desigur ca a proiectat si la Ploiesti o serie de lucrari de arhitectura civila, mai multe chiar decat a inscris in lista lui. Cateva dintre ele au fost deja amintite de noi si anume cele executate inainte de primul razboi mondial. Despre celelalte vom incepe sa vorbim – din mai multe motive – cu casa Grigore Ivanceanu. In primul rand, pentru ca era vorba despre un bun prieten al sau, fost coleg de liceu, care-l ajutase mult in obtinerea comenzii pentru proiectarea halelor centrale. Erau in relatii mondene si stia ca in multe ocazii si vizite isi va bucura ochii si inima cu frumusetile pe care le va crea. Ivanceanu era un om bogat si datorita activitatii de avocat, dar si afacerilor pe care le facea si pe care le sprijinea prin relatiile de familie si politice. El putea deci sa-si permita o locuinta mare, frumoasa, confortabila, care sa-i marcheze locul si succesul in societate. Desigur ca, imediat ce s-a hotarat, s-a si adresat lui Socolescu si din prietenie, dar si pentru ca era sigur ca putea sa-i ofere ceea ce dorea, iar reputatia lui era o garantie in plus, ridicand valoarea mondena a cladirii.
Socolescu a primit bucuros oferta, luandu-se imediat de treaba. In proiectare a tinut seama de doua lucruri. Mai intai, terenul pe care urma sa se ridice edificiile era destul de intins, cca 700 mp, si desi avea o pozitie centrala, se gasea pe o artera linistita, de curand taiata intre strazile “C. Jennescu“ si “I.C. Bratianu“, strada Rahovei. Putea deci sa alcatuiasca in mod liber un plan, sa studieze si sa realizeze la fel de atent toate cele patru fatade, edificiul avand perspectiva de oriunde l-ai fi privit. Nici la data aceea si nici mai tarziu, nu avea in jur alte edificii cu care ar fi putut fi comparat si cu care ar fi trebuit armonizat.
Un al doilea lucru de care a trebuit sa tina seama a fost gustul comanditarului, pe care il cunostea bine fiind prieten si, probabil, nu au fost discutii sau modificari. In schimb, aceasta insemna o nota mai mare, mai accentuata de sobrietate, o esentializare a stilului sau, fara niciun fel de saracire a lui. Intregul edificiu avea un aspect monolitic, inscriindu-se intr-un paralelipiped, dar cu nenumarate accidente, fie reliefuri (la profilele si la arcadele de la ferestre si usi), fie goluri (balcoane marginite de coloane, lungi si zvelte, sau scurte si groase). Ornamentele erau putine, mai ales sub pazie, dar erau pline de finete si rafinament.
Tendinta ascensionala, care nu-l parasea niciodata pe T.T. Socolescu, este realizata aici prin raportul intre dimensiunile edificiului, raport care este net in favoarea inaltimii si prin jocul de volume si linii ale acoperisului.
Vila Ivanceanu a trecut cu bine peste cutremure, dar a fost destul de grav avariata de bombardamentele din vara lui 1944. Socolescu, in “Amintiri“ ne informeaza cum a reusit Ivanceanu sa-si restaureze vila si inca cu foarte putina cheltuiala. Este imposibil ca, in acele zile grele, arhitectul sa nu-si fi ajutat prietenul macar cu niste sfaturi sau interventii pentru materiale la “Liga Sinistratilor“.
Paul D. POPESCU
