PSD Ploiesti a facut, astazi, un apel catre organizatia municipala a PNL, pentru a colabora in cadrul Consiliului Local. Va redam, mai jos, continutul comunicatului:

”Organizaţia municipală a Partidului Social Democrat vă adresează un apel la dialog şi îşi afirmă disponibilitatea de a stabili, împreună cu Organizaţia municipală a Partidului Naţional Liberal, un plan de acţiune comun la nivelul Consiliului Local al municipiului Ploieşti.
În opinia noastră, acest plan trebuie să stea la baza elaborării unei strategii comune a celor două partide şi să constituie cadrul dialogului permanent dintre cele două organizaţii municipale.
Numai printr-un astfel de dialog putem identifica adevăratele probleme cu care se confruntă cetăţenii oraşului şi putem găsi cele mai adecvate soluţii de rezolvare a acestor probleme, şi numai printr-un astfel de dialog putem stabili care sunt priorităţile noastre comune la nivel local. Este nevoie de acţiunea concertată a reprezentanţilor noştri în Consiliul Local municipal pentru a bloca abuzurile actualei administraţii şi pentru a dezvălui manevrele şi practicile oneroase prin care primarul Andrei Volosevici serveşte exclusiv clientela politică a PDL, în dispreţul total al interesului public.
Pentru îndeplinirea acestor deziderate, este mai mult decât necesară armonizarea deciziilor de vot ale grupurilor politice PSD şi PNL din Consiliul Local Ploieşti.
Numai în acest fel putem dovedi că ne comportăm ca o adevărată Opoziţie!
Convinşi fiind de justeţea demersului nostru, vă reiterăm apelul Organizaţiei municipale a PSD la dialog şi colaborare.”