Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei si-a lansat de curand, la Libraria „Humanitas” din Ploiesti, cea mai recenta carte – “Provizoratul istoric” – in prezenta unui public format din aproximativ 50 de cititori de toate varstele. Daca unii ploiesteni erau dornici sa-l descopere in calitate de scriitor, altii erau deja familiarizati cu lucrarile acestuia si i-au apreciat atat opiniile, cat si stilul. Volumul, care a fost prezentat de directorul Bibliotecii Judetene “Nicolae Iorga”, prof. Nicolae Boaru, reuneste articole, eseuri, declaratii si conferinte ale Principelui Radu din perioada 2007-2010 si se afla, in prezent, pe primul loc in vanzarile editurii Polirom. “Cartea vorbeste despre momentul romanesc actual, despre sperantele noastre, regretele noastre, despre faptul ca, desi suntem intr-o alianta NATO si in Uniunea Europeana- ceea ce ne-am dorit atat de mult – suntem, in continuare, o societate abatuta, trista, ce nu pare sa aiba speranta, nu prea mai credem nici noi ca ne mai poate lua cineva in seama si nici nu prea suntem luati in seama. Intrebarea este: cum se poate ca, dupa atatia ani de eforturi in care aproape tot timpul ni s-a parut ca urcam, sa ne trezim in fata cu o oglinda ce ne arata ca suntem posomorati si ca nu avem prea multa incredere in noi insine?”, a declarat Principele Radu. Acesta este de parere ca o schimbare in bine poate avea loc doar daca romanii vor cu adevarat acest lucru. Alteta Sa a dat ca exemplu faptul ca in tara noastra, timp de 20 de ani, nu s-au construit autostrazi, iar un motiv ar putea fi faptul ca romanii nu isi doresc acest lucru, in sufletul lor fiind convinsi ca nu le merita. „Pana nu ne vom convinge ca si noi meritam demnitatea, speranta, orizontul, respectabilitatea pe care le au germanii, englezii, spaniolii, nu o sa le avem”, a adaugat reprezentantul Casei Regale. Principele Radu a acordat autografe celor prezenti, apoi a plecat catre Campina pentru o noua intalnire cu cititorii.
Ana MAXIM