• „Lantul slabiciunilor” cu produse petroliere, care avea legaturi puternice in Prahova, a fost rupt de procurori

Increngaturile afacerilor cu petrol, dezvaluite public de catre fosta sefa a Vamii Ploiesti, Diana Severin, care a declarat, recent, ca NAC Industrii este una dintre societatile implicate intr-un dosar penal aflat in cercetare la DNA Ploiesti incep sa iasa la iveala, deocamdata, la Constanta. Miscarile de trupe ale oamenilor legii asupra reprezentantilor NAC Industrii au demarat la malul Marii Negre, fiind asteptata finalizarea cercetarilor penale si in cazul dosarelor instrumentate la DNA Ploiesti.

Dupa cum am precizat in editia de ieri a cotidianului nostru, DNA – Serviciul Teritorial Constanta a inceput cercetarea penala impotriva reprezentantilor NAC Industrii (Mihai Moise – „Samir” si Marian Toma), precum si impotriva fostului director general al SC Oil Terminal SA Constanta, Stefan Ene (in prezent consilier al directorului aceleiasi societati constantene), precum si a fostului director general al SC Petrotrans SA, actualmente pensionar, Octavian Natu. Toti cei patru sunt cercetati penal de catre DNA Constanta pentru infractiuni legate de traficul de influenta. Potrivit procurorilor, „la data de 6 ianuarie 2011, inculpatul Ene Stefan, consilier al directorului general al SC Oil Terminal SA Constanta, a primit de la inculpatul Moise Mihai, reprezentant al SC NAC Industrii SRL (fratele unuia dintre actionarii acestei societati comerciale) suma de aproximativ 43.000 de euro pentru a-si exercita influenta asupra directorului general al SC Oil Terminal SA Constanta si pentru a-l determina sa aprobe incheierea unui contract prin care SC Oil Terminal SA Constanta sa livreze pentru SC NAC Industrii SRL reziduuri petroliere in conditii avantajoase de pret, cantitate si ritmicitate. Suma de bani remisa reprezenta o prima transa (in cuantum de aproximativ 80%) din suma totala de aproximativ 50.000 de euro convenita cu Ene Stefan, diferenta urmand a fi remisa la o data ulterioara”, se arata in rechizitoriul intocmit de catre procurorii constanteni. Legatura dintre Stefan Ene si Mihai Moise a fost mijlocita de catre Octavian Natu si Marian Toma, cei doi avand o relatie apropiata cu Stefan Ene, de la Oil Terminal. Astfel, grupul infractional a ajuns in cercetare penala.
Dupa retinerea pentru o perioada de 24 de ore, pe numele celor patru inculpati a fost emis mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 29 de zile, prin decizia luata, pe data de 8 martie, de catre magistratii Tribunalului Constanta.
Relatia dintre societatea constanteana si NAC Industrii a aprins spiritele si in cadrul Vamii Ploiesti, fapt recunoscut de catre fosta directoare Diana Severin, care declara, la inceputul lunii martie, intr-o conferinta de presa, ca „la Oil Terminal este o problema” si ca, odata cu inaintarea cercetarilor in dosarele aflate in lucru pe masa procurorilor, multe alte legaturi „de afaceri” vor iesi, in cele din urma, la iveala.
V. STOICA