Presedintele Traian Basescu, prezent ieri la sedinta de bilant a Ministerului Public pentru anul 2010, a declarat ca batalia cu evaziunea trebuie continuata, in conditiile in care peste 30% din resursele statului sunt evazionate. Seful statului a solicitat controale la vamile de interior, inclusiv in Portul Constanta. La bilantul Ministerului Public au mai fost prezenti ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, reprezentanti ai Consiliului Superior al Magistraturii si sefi ai parchetelor.
„Nu as primi bilantul acesta ca pe un triumf, ci ca pe un inceput”, a declarat presedintele Basescu. „Este anul cu cele mai bune rezultate de la inceperea primului meu mandat. S-a ajuns la stadiul la care institutiile statului incep sa functioneze eficient”, considera seful statului. Traian Basescu a apreciat ca recuperarea prejudiciilor este extrem de importanta. „Fara recuperarea pagubei, victoria institutiilor statului nu va fi completa niciodata”, a spus liderul Romaniei, care a si propus ca solutie in acest sens sechestrarea bunurilor inca de la inceputul urmaririi penale.
In cadrul aceluiasi eveniment, a sustinut un discurs si procurorul general, Codruta Kovesi. Aceasta a pledat pentru majorarea duratei retinerii, confiscarea averilor nejustificate ale condamnatilor, dar si pentru preluarea politiei judiciare.
“Unele constrangeri pot fi depasite prin masuri organizatorice, prin pregatire profesionala sau prin completarea resurselor umane, insa pentru altele sunt necesare modificari legislative”, a sustinut seful Ministerului Public, Codruta Kovesi.
“Sa nu uitam ca, in acelasi interval, avocatii trebuie sa studieze dosarele pentru a pregati apararea, iar instanta trebuie sa faca audieri si sa se pronunte inainte de expirarea celor 24 de ore. In acest mod transformam justitia intr-o activitate contra cronometru si cream riscul unor erori de procedura sau unor vicii de aparare”, a adaugat Kovesi.
Ministrul Justitiei a declarat la sedinta de bilant a Ministerului Public pe 2010 ca este extrem de important sa fie evitata in teritoriu cooptarea procurorilor in lantul intereselor locale nelegitime de natura politica sau economica.
“Este extrem de important sa evitam in teritoriu cooptarea procurorilor in lantul intereselor locale nelegitime si netransparente, indiferent daca sunt politice sau economice. Procurorul trebuie sa fie o ancora a legalitatii nu numai la centrul sistemului, ci si in comunitatile locale”, a precizat Catalin Predoiu.
Ministrul i-a felicitat pe procurori pentru activitatea desfasurata in 2010.