Vocile mai putin „supuse” din cadrul Partidului Democrat Liberal au inceput sa primeasca lovituri sub centura din partea sefilor organizatiilor locale. La mai putin de un an si jumatate ramas pana la incheierea mandatului, un consilier ploiestean al PDL a fost silit sa-si dea demisia din functie, pentru a lasa locul liber unui personaj care sa taca malc atunci cand se propune luarea unor decizii proaste in sedintele Consiliului Local Ploiesti.
Ieri, democrat-liberalul Paul Palas, ales consilier local in anul 2008 pe lista PDL, si-a depus demisia din functia detinuta in cadrul legislativului ploiestean, la registratura Primariei Ploiesti. Acesta ne-a declarat ca, practic, Gheorghe Sarbu, prim-vicepresedinte al organizatiei Ploiesti a Partidului Democrat Liberal, i-a cerut sa demisioneze, joi, acesta fiind mandatat de catre Biroul Permanent al filialei locale de partid (condusa de catre primarul Andrei Volosevici) sa ii solicite acest lucru.
Paul Palas – membru al PDL din anul 1998 – este una dintre figurile care nu mai erau de multa vreme pe placul primarului si care nu dadea inapoi in a-si exprima punctele de vedere personale referitoare, in special, la cheltuirea banilor publici, dat fiind ca a detinut functia de presedinte al Comisiei Buget-Finante din CL. Nu putine au fost ocaziile in care Palas si-a „permis” sa il contrazica pe Andrei Volosevici, in plenul sedintelor consilierilor locali.
Referitor la varianta retragerii sale din randurile democrat-liberalilor, Palas a fost rezervat in declaratii. „Nu vreau sa iau o decizie sub impulsul momentului privitoare la o eventuala demisie din partid”, a precizat, ieri, fostul consilier local PDL Paul Palas.
Acesta este unul dintre cei doi membri ai organizatiei ploiestene a PDL care au votat impotriva ramanerii lui Andrei Volosevici in fruntea filialei locale a partidului. Faptul ca sefii sai din PDL „coceau” de mai multa vreme o distantare fortata de Paul Palas a fost sesizat inca de la alegerile organizate pentru conducerea judeteana a partidului, atunci cand „incomodului” personaj i s-a incalcat dreptul de a-si exprima votul in privinta noii conduceri a PDL Prahova. „Am intarziat putin la acea sedinta si nu mi-au mai dat buletinul de vot”, ne-a declarat Palas.
In Consiliul Local Ploiesti au ramas, de altfel, „adevaratii” portocalii, cei care vor vota intotdeauna „pro”, fara nici macar sa se gandeasca sa aiba vreo opinie proprie privitoare la proiectele supuse aprobarii in sedintele legislativului local.
Violeta STOICA
Acasă Administratia locala Pedelistul Paul Palas – silit sa demisioneze din Consiliul Local Ploiesti!














