Cabinetele medicilor de familie – supraaglomerate
In contextul anuntatelor proteste ale medicilor de familie, in Prahova pacientii au inceput sa se prezinte in numar mai mare la cabinetele medicilor de familie, pentru a-si procura din timp trimiterile pentru investigatii medicale si retetele gratuite sau compensate. De altfel, cu ceva vreme in urma, chiar reprezentantii medicilor de familie i-au sfatuit pe acestia sa isi ia retete pe cat posibil pentru 2 – 3 luni, mai ales in cazul bolnavilor cronici, iar in ceea ce priveste programarile, pacientii au fost sfatuiti sa evite prima parte a lunii aprilie. Si asta deoarece, incepand cu 1 aprilie, data la care ar trebui sa intre in vigoare noul Contract – cadru, medicii nu vor semna documentul, iar consecinta acestui fapt va fi acordarea asistentei medicale in regim privat. Ceea ce inseamna ca nu vor mai fi prescrise retete pentru medicamente gratuite si compensate, bilete de trimitere in regim gratuit catre diferite unitati sanitare si nici concedii medicale. ,,De o luna incoace, numarul pacientilor care se prezinta la cabinetele medicilor de familie a crescut simtitor. Pe de o parte, din cauza infectiilor respiratorii s-au prezentat multe persoane cu febra, cu viroze, iar pe de alta parte, cred ca au mai auzit la televizor despre ce se va intampla la 1 aprilie si au venit sa-si procure, din timp, medicamentele necesare’’, ne-a declarat Roberto Florian Matei, medic de familie si presedinte al Patronatului Medicilor de Familie din Prahova. Acelasi lucru ne-a fost confirmat de catre mai multi medici de familie de la cabinete diferite din Ploiesti. ,,Desi am dreptul sa fac programari la doar 20 de pacienti pe zi, astazi, de pilda, au fost inca 8 cazuri pe deasupra. Toate erau urgente care nu pot fi amanate: pacienti cu febra, altii cu nevoie urgenta pentru diferite trimiteri, retete. Noi, ca medici am depus un juramant sa-i ajutam pe oameni, de aceea nu putem sa-i lasam la usa si sa nu-i primim’’, ne-a precizat si Margareta Camelia Raducanu, medic primar la unul dintre cabinetele de medici de familie din Ploiesti.
Totusi, inca o data banii isi spun cuvantul si in aceasta situatie: exista pacienti care nu isi permit sa achite diferenta pentru medicamentele compensate pe trei luni. ,,Va asigur, insa, ca problema cea mare nu este aceea ca unii dintre pacienti ar putea ramane 10-15 zile fara medicamente, ci viitorul asistentei medicale. Exista pacienti care nu isi permit sa cumpere medicamentele compensate pe trei luni, pentru ca nu au bani sa achite diferenta, insa din cate stiu fiecare a avut grija sa aiba in plus macar cateva pastile. Pacientii ne-au inteles foarte bine, chiar si cei care nu au un grad de cultura ridicat, toti ne sunt alaturi si ne-au spus ca vor iesi sa protesteze impreuna cu noi’’, ne-a mai spus interlocutoarea noastra. Din punctul de vedere al medicilor de familie, ceea ce va urma dupa 1 aprilie anul acesta va fi un dezastru. Pe de o parte, trebuie sa intre in vigoare sistemul electronic prin care retetele vor fi acordate in timp real, numai ca in opinia medicilor sistemul se va bloca si nu se vor putea genera retetele sub nicio forma, iar atunci pacientii se vor indrepta catre serviciile de urgenta, supraaglomerand in acest fel si spitalele. Pe de alta parte, costurile pe care le presupune noul sistem electronic din partea cabinetelor medicilor de familie (cititor de carduri – 900 de euro, 4 milioane de lei vechi – kitul pentru semnatura electronica) vor avea drept consecinta desfiintarea unora dintre cele care nu vor avea resursele necesare.
C. DOBRE














