Reprezentantii Consiliului Judetean Prahova au avut, saptamana trecuta, o noua runda de discutii cu conducerea Ministerului Sanatatii si cu Directia Judeteana de Sanatate Publica, pentru a propune noi solutii referitoare la modificarea listei spitalelor propuse pentru comasare sau pentru schimbarea destinatiei, acolo unde exista solutii in aceasta privinta. Pe ultima suta de metri, CJ Prahova, prin vocea presedintelui administratiei judetene, Mircea Cosma, a propus noi variante – care vor fi discutate, din nou, in cursul acestei saptamani, cu sefii din Ministerul Sanatatii, in timp ce astazi, la Sinaia, se va dezbate situatia juridica a spitalelor situate pe Valea Prahovei.
La inceputul lunii februarie, Consiliul Judetean Prahova a ajuns la un acord de principiu cu Ministerul Sanatatii asupra comasarii si reorganizarii spitalelor din judet, care prevedea, ca varianta, posibilitatea ca Spitalul de Boli Infectioase Ploiesti, aflat in prezent in administrarea Consiliului Local Ploiesti, sa fie preluat, ca sectie exterioara, de catre Spitalul Judetean de Urgenta Prahova, aflat in administrarea Consiliului Judetean Prahova. Nota de conciliere incheiata intre CJ Prahova si Ministerul Sanatatii prevedea, de asemenea, comasarea Spitalului de Pediatrie Ploiesti cu Spitalul de Obstetrica-Ginecologie Ploiesti, ambele administrate de CJ Prahova, maternitatea urmand a fi ordonator de credite.
Aceste doua variante de reorganizare s-au mentinut si in cadrul ultimelor solutii discutate cu Ministerul Sanatatii. Situatii mai dificil de rezolvat au ramas la Spitalul Floresti si in privinta Spitalului de Boli Pulmonare Breaza, acolo unde situatia juridica a imobilelor (la Breaza, chiria solicitata de proprietarul cladirii revendicate fiind deosebit de mare, iar la Floresti, doar una dintre cele sase locatii a mai ramas in patrimoniul Consiliului Local) ridica si varianta mutarii activitatii medicale din cele doua unitati la Drajna, respectiv la Baicoi.
Daca la Floresti mai exista o varianta – aceea de a se incerca reorganizarea activitatii in singurul pavilion ramas la Consiliul Local, la Spitalul de Boli Pulmonare Breaza situatia este mult mai incurcata, evaluandu-se deja modul in care etajul al treilea al Spitalului Baicoi poate prelua activitatea acestei unitati medicale, prin alocarea a circa 70 de paturi cu aceasta destinatie.
Violeta STOICA
Acasă Administratia locala Dialogul dintre Consiliul Judetean si Ministerul Sanatatii, privind spitalele, nu s-a...














